La 12.03.2020, orele 1832, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus au fost sesizați prin SNUAU 112 de către Juravle Andrei din comuna Straja, cu privire la faptul că Cotos Ștefan de 46 ani din Straja, a căzut dintr-un atelaj hipo și s-a lovit la un picior.
Cotos Ștefan, angajat la Herghelia Brodina din subordinea Direcției Silvice Suceava, în jurul orei 12.00, în timp ce se afla în incinta unității, a sărit dintr-un atelaj hipo suferind leziuni la nivelul piciorului stâng.
Victima a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la Spitalul Municipal Rădăuți unde a fost diagnosticată cu „luxație genunchi stâng”
A fost informat în scris Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava.
La nivelul poliției orașului Vicovu de Sus a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”vătămare corporală din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”,acesta urmând a fi soluționat procedural.