Alianța USR PLUS cere autorităților să ia urgent decizia de a izola județul Suceava, care a devenit principalul focar de infecție cu noul coronavirus din România, asigurând cu prioritate continuitatea aprovizionării şi accesul la resursele esențiale.
Județul Suceava, cu o populație considerabil mai mică decât Bucureştiul, poate transforma Moldova în Lombardia României. Dacă Italia ar fi anunțat acum două săptămâni, în contextul în care orașul Bergamo este principalul focar, testarea întregii populații din Roma, ar fi fost o decizie complet lipsită de judecată medicală.
Alianța USR PLUS cere ca prioritatea de testare a Ministerului Sănătății să fie Suceava și zona Moldovei. Fără această testare, Moldova riscă să devină Lombardia României și zeci de mii de oameni să se infecteze cu noul coronavirus. Cerem urgent, de la nivel de minister, asigurarea de teste, echipamente de protecție, ventilatoare, suplimentarea şi instruirea personalului medical din Suceava!
Datele oficiale arată că Suceava are deja 190 de persoane infectate, dintre care aproape 100 de cadre medicale, iar 8 persoane au decedat. Probabil numărul persoanelor infectate este mult mai mare în realitate, în condițiile în care Direcția de Sănătate Publică din Suceava așteaptă rezultatele pentru alte 344 de probe și sute de oameni nu au fost testați, deși au fost internați în spitalul din Suceava.
Parlamentarii USR din Moldova au cerut deja la nivel local autorităților să închidă județul Suceava şi să ia măsuri urgente pentru sprijnul și testarea masivă a județelor Suceava, Neamț, Iași, nu a Bucureștiului.
Este inadmisibil că în prezent cadrele medicale internate la spitalul din Suceava stau în condiții improprii, iar unele dintre ele nu au fost încă testate. Spitalul nu a avut fluxuri separate pentru pacienții cu coronavirus, ceea ce a dus la un grad extrem de contaminare. Mai grav este că în ultima perioadă 150 de pacienți au fost eliberați din spital fără să fie testați. Orice zi care trece fără izolarea strictă a județului Suceava înseamnă sute de noi cazuri de infectare.
Suceava, dar și celelalte orașe din Moldova au nevoie de sprijin național urgent cu echipamente de protecție, medicamente și medici. Spitalul din Bârlad a fost ales să trateze pacienții de coronavirus, dar medicii nu au fost instruiți și nu au primit echipamente. Situația este similară în Iași, Neamț, Vrancea. În Focșani, Spitalul Militar a fost închis după ce au fost confirmate 22 de cazuri printre cadrele medicale.
Izolați urgent județul Suceava şi sprijiniți coordonat întreaga regiune a Moldovei pentru a limita răspândirea virusului!
Alianța USR Plus