Apreciind cu maximă responsabilitate evoluția COVID-19, conducerea APIA, susținută de MADR a luat decizia de a suspenda primirea cererilor unice de plată începând cu data de 16 martie 2020 până la data de 06 aprilie 2020.
În funcție de evoluția virusului se vor lua măsurile care se impun. Activitatea agenției se va desfășura normal, evitând contactul cu publicul.
„Convinși de faptul că fiecare dintre noi, angajat APIA sau fermier, ar putea fi expus contaminării cu acest virus, în ciuda tuturor măsurilor de precauție impunse în această situație, considerăm că cel mai important este să ne gândim la sănătatea fiecăruia.
De aceea, conducerea APIA susține inițiativa de a reduce riscul infestării în cazul oricărui angajat al Agenției. Cu toții știm că munca în echipă, făcută cu seriozitate și cu conștiinciozitate de fiecare dintre noi, a dus la atingerea nivelului maxim de performanță în acest domeniu. Dar, dincolo de rezultatele care ne onorează și ne obligă să fim întotdeauna cei mai buni, apreciem faptul că sănătatea fiecăruia trebuie să reprezinte în această situație nemaiîntâlnită, prioritatea acestei Agenții. Măsura luată reprezintă o dovadă a respectului pe care trebuie să îl manifestăm înainte de toate față de noi înșine”, spun reprezentanţii APIA.
APIA le transmite fermierilor rugămintea de a se solidariza cu efortul instituţiei de a reduce expunerea în fața acestui virus și îi asigură de faptul că le vor fi respectate toate drepturile.