Atenție! Pedepsele pot fi mai mari pentru infracțiunile săvârșite pe perioada stării de urgență


Potrivit Codului Penal, orice infracțiune săvârșită împotriva unei/unor persoane vulnerabile (bolnave) poate să fie pedepsită în regim agravat.

La pedeapsa prevăzută de lege pentru respectiva infracțiune se poate adăuga un spor de 2 ani de închisoare.

Pentru concursul de infracțiuni se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

  • Furtul calificat - dacă infractorul a profitat de vulnerabilitatea persoanei vătămate din cauza de stării de sănătate, cum este boala COVID-19, infracțiunea se pedepseşte cu un maximum de 7 ani de închisoare.
  • Furtul calificat săvârşit prin violare de domiciliu sau sediu profesional, dacă infractorul a profitat de starea de urgenţă, se pedepseşte cu până la 9 ani de închisoare.
  • În cazul săvârșirii a 3 infracțiuni de furt calificat în condițiile menționate anterior, pedeapsa maximă este de 15 ani de închisoare.
  • Tâlhăria calificată săvârşită prin folosirea de substanţe paralizante, care a avut ca urmare vătămarea corporală sau moartea victimei, dacă infractorul a profitat de starea vădită de vulnerabilitate a persoanei vătămate din cauza sănătății se pedepseşte, în funcţie de ipoteză, cu maximum 12, 14 sau 20 de ani de închisoare.
  • Tâlhăria calificată care a avut ca urmare vătămarea corporală sau moartea victimei se pedepseşte cu până la 20 de ani de închisoare.
  • În cazul săvârșirii a 3 infracțiuni de tâlhărie calificată în condițiile menționate anterior, pedeapsa maximă este de 18 ani de închisoare.
  • Vătămarea corporală care a necesitat pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, dacă infractorul a profitat de starea vădită de vulnerabilitate a persoanei vărămate, din cauza stării de sănătate (COVID-19), se pedepsește cu până la 12 ani de închisoare.
  • Infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor - legislaţia în vigoare prevede că transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care ştie că suferă de această afecţiune, dacă s-a produs moartea unei persoane, se pedepseşte cu un maximum de 17 ani de închisoare.
  • În cazul săvârşirii a trei infracţiuni de zădărnicire a combaterii bolilor în condiţiile menţionate anterior, maximul pedepsei va fi de 29 de ani şi 4 luni închisoare.

Atragem atenția că în Codul penal este prevăzut că se pedepsesc și faptele de nerespectare a măsurilor dispuse de instituţiile statului în vederea prevenirii răspândirii bolilor:

  • Pedeapsa aplicată ajunge până la 5 ani de închisoare, respectiv până la 9 ani de închisoare dacă fapta a avut ca urmare vătămarea corporală și la 15 ani de închisoare dacă fapta a avut ca urmare decesul uneia sau mai multor persoane.
  • Declaraţiile false sau nedeclararea unor fapte către autorităţile abilitate pot fi pedepsite ca infracţiune. Dacă fapta este comisă profitând de starea de urgenţă, pedeapsa poate ajunge până la 7 ani de închisoare
Mai nouă Mai veche