Mamă a șapte copii, bătută de soț chiar de 8 martie după ce s-au certat de la folosirea în exces a telefonului mobil


Duminică, 8 martie, orele 13.42, patrula de siguranță publică din cadrul SPR3 Marginea a fost sesizată prin 112 de către o femeie de 36 ani din comuna Burla, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către soțul său, în vârstă de 38 ani.

Femeia locuiește în comuna Burla, în zona cătunului de rromi, împreună cu soțul acesteia și cei 7 copii.

Duminică, în jurul orelor 13.30, în timp ce se afla în imobil alături de soț și copii, în urma unui conflict spontan legat de folosirea în exces a telefonului mobil, bărbatul i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare soției sale, iar ulterior a lovit-o cu palma în zona feței.

Femeia nu a suferit leziuni vizibile în urma incidentului și nu a dorit deplasarea la fața locului și a unui echipaj de ambulanță.

Fiind audiată, femeia nu a solicitat emiterea unui ordin de protecție față de soț. Totodată s-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului în cazurile de violență în familie, rezultând faptul că nu există risc eminent asupra vieții și integrității victimei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie” , faptă ce va fi soluționat procedural de către Postul de Poliție Burla.
Mai nouă Mai veche