Spitalul Municipal Rădăuţi are nevoie de personal, materiale sanitare şi medicamente, în condiţiile în care a devenit unitate de suport, având în vedere evoluţia COVID-19. Managerul spitalului spune că a primit ”25 de măscuțe de la statul roman... 25, nu 25 de mii” și a ajuns să solicite sprijin de la populație.
Managerul unităţii medicale, Traian Andronachi, a transmis către autorităţile competente, duminică, un apel pentru sprijin în suplimentarea personalului şi alocarea de fonduri pentru echipamente şi medicamente.
„Dacă nu vom primi rapid ajutor este extrem de clar că nu vom rezista mult. Iar deschiderea UPU Suceava nu reprezintă o soluţie favorabilă atât timp cât nu este susţinută de secţiile necesare funcţionării, în condiţiile în care cele mai multe cazuri sunt direcţionate la noi, la Rădăuţi. Mai mult, pentru unele cazuri care sunt trimise la noi nu avem personal de specialitate. Am mai avut aproape 48 de ore şi ajutorul unor medici de la Iaşi, dar prin deschiderea UPU Suceava aceştia au plecat acolo, iar acest lucru pune o presiune şi mai mare pe cadrele medicale de la Rădăuţi”, a spus Andronache, potrivit Mediafax.
Potrivit managerului, Spitalul Municipal Rădăuţi are 460 de paturi, iar dacă va prelua şi pacienţii de la Suceava ar însemna un plus de peste 1.200 de paturi, adică bani şi angajaţi suplimentari.
„Nu ne este ruşine sa spunem adevărul şi să solicităm sprijin de la populaţie atât timp cât sprijinul solicitat de la Consiliul Judeţean, DSP, MS, adică autorităţi ale statului în subordinea guvernului, sprijin solicitat prin adrese ca s-a îngălbenit faxul (că e urgență şi nu trimitem cu poșta), nu au primit niciun răspuns până astăzi, 29 martie 2020, ora 13.20... Ba, era să uit, am primit 25 de măscuțe de la statul roman... 25, nu 25 de mii”, a mai spus managerul.