Peste 120 de polițiști din șase județe au acționat timp de două zile pe drumurile din Suceava. Peste o mie de amenzi aplicate, 67 de permise și 44 de certificate de înmatriculare reținute, patru dosare penale întocmite


În urma finalizării acțiunii cu efective sporite desfășurată în perioada 27 – 28.02.2020, sub coordonarea ofițerilor din cadrul Direcției Rutiere – IGPR, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul I.P.J. Suceava precum şi poliţiştii rutieri din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, I.P.J. Iaşi, I.P.J. Neamţ, IPJ Maramureș şi I.P.J. Botoşani au executat acţiuni punctuale, în sistem integrat, în zonele şi pe tronsoanele de drum cu risc rutier şi criminogen ridicat.
Peste 120 de polițiști au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, fiind verificate peste 1000 de vehicule.
Au fost aplicate 1.136 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 603.777 lei.
Au fost ridicate 67 de permise de conducere pentru viteză, alcool, depășiri neregulamentare și alte abateri.
Starea tehnică a vehiculelor a fost o prioritate a polițiștilor, fiind reținute 44 certificate de înmatriculare.
De asemenea, polițiștii au constatat în flagrant 4 infracțiuni, toate la regimul rutier.

Exemple:

Un conducător auto a fost depistat efectuând transport rutier de marfă (20 mc lemn rotund molid) fără a deține licență de transport sau certificat de transport în cont propriu.
A fost sancționat contravențional de polițiști cu amendă de 9000 lei conf. art. 3 din HG 69/2012 și s-au retras plăcuțele și certificatul de înmatriculare.

Un bărbat a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoutilitar și efectua transport rutier de marfă (material lemnos) pe strada Centurii din comuna Șcheia, efectuând activități de transport rutier de marfă și utilizând alt card tahograf decât cel emis conducătorului auto.
A fost sancționat contravențional conform OG 37/2007 cu amendă în valoare de 9.000 lei.

Un conducător auto a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un microbuz și transporta 37 persoane într-un autovehicul cu o capacitate de 14+1 locuri.
A fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor HG 69/2012cu amendă de 9000 lei.
Mai nouă Mai veche