Un copil de trei ani din Vicovu de Sus s-a tăiat cu o drujbă electrică în zona feței


La 01.03.2020, în jurul orei 17:15, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un copil, din orașul Vicovu de Sus, în vârstă de 3 ani și 10 luni a fost adus cu ambulanța la Spitalul de Urgență Suceava.

La locuința minorului a fost identificată bunica acestuia, care a declarat verbal că nepotul său, în timp ce se juca cu o drujbă electrică, împreună cu fratele său în vârstă de 11 ani, la un moment dat, aceștia au pornit drujba, iar victima a atins cu fața lama, suferind leziuni.

Victima a fost transportată cu un echipaj al ambulanței la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde a fost diagnosticat cu „plăgi tăiate cu drujba la nivelul feței”, fiind internat.

S-a întocmit dosar penal cu privire la infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche