Un tânăr beat din Fântânele s-a rănit grav după ce a căzut în timp ce conducea un moped Honda


Luni, 9 martie, în jurul orelor 20.50, Elvis F., de 17 ani, din Fîntînele, fără permis de conducere, a condus un moped marca Honda, neînregistrat, pe DC65 în localitatea Stamate, iar la un moment dat s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil.

În urma accidentului conducătorul mopedului, a suferit leziuni traumatice fiind preluat de un echipaj medicale de urgență și transportate la U.P.U. – Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde în urma evaluării medicale a fost diagnosticat cu „TCC cu PC, TCF, contuzionat prin accident rutier, contuzie toracică, contuzie coloana cervicală,”:

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,76 mg/l alcool în aerul expirat, după care i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: ”vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Mai nouă Mai veche