Un tânăr a încercat să se sinucidă prin spânzurare, dar a fost salvat la timp de o rudă și a fost resuscitat de personalul medical


Miercuri, 11 martie, la ora 18.55, Poliţia Rădăuţi a fost sesizată de despre faptul că un tânăr de 26 de ani, localnic, s-a spânzurat într-o anexă a locuinței.

Echipajul de pe ambulanță prezent la fața locului a reușit resuscitarea tânărului, care a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Din discuțiile purtate cu rudele a rezultat că tânărul nu lucrează și consumă zilnic băuturi alcoolice în cantități mari. Concubinul mamei tânărului a observat momentul în care acesta a ieșit din imobil, iar la scurt timp a ieșit și el în curte, iar când a intrat în garajul locuinței l-a văzut pe acesta pe o scară având în jurul gâtului un cablu de plastic. Cu ajutorul unui vecin a reușit să taie cablul și i-a fost efectuat masaj cardiac până la sosirea ambulanței.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche