O bătaie între cumătri s-a lăsat cu amenzi pentru că s-au adunat la băut fără să respecte ordonanțele militare


Sâmbătă, 4 aprilie, la ora 00.37, un bărbat de 38 ani din Mitocu Dragomirnei a sesizat prin 112 faptul că a fost agresat fizic de către o persoană.

Vineri seară, în jurul orei 20.00, bărbatul împreună cu partenera lui s-au dus la locuința cumătrului lor din aceeași localitate unde au consumat băuturi alcoolice. În jurul orei 00.20, fiind în stare de ebrietate, cumătrul, un bărbat de 42 de ani, l-a lovit în zona feței pe reclamant și i-a solicitat să părăsească locuința. Acesta din urmă s-a conformat, după care a apelat 112 și a solicitat intervenția Poliției la fața locului.

Fiind audiat, tânărul a declarat că nu depune plângere penală. În cauză a fost întocmit un formular de evaluare a riscului, stabilindu-se faptul că nu sunt întrunite condițiile de emitere a unui ordin de protecție provizoriu.Victima a declarat că nu dorește să formuleze plângere penală.

Întrucât reclmantul și concubina sa nu și-au justificat prezența la locuința cumătrului și nu aveau asupra lor declarații pe propria răspundere completate conform O.M. 3/2020, ambele persoane au fost sancționate cu suma de 2.000 lei fiecare.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „lovirea sau alte violențe”.
Mai nouă Mai veche