În calitate de consilier local, ales de suceveni în Consiliul Local al Municipiului Suceava, cer demisia de îndată a directorului medical, domnul Mircea Macovei, cât și a doamnei Doina Chirap, directorul de îngrijiri medicale din cadrul Spitalului Județean Suceava
Au trecut aproape două luni de zile de când Suceava ține zilnic, capul de afiș al știrilor negative din țară și nu numai. Au trecut două luni de zile de când Suceava și sucevenii sunt condamnați nedrept și arbitrar la o chinuitoare carantină. Au trecut două luni de zile în care sufletele ne-au fost răvășite de plecarea pe drumul fără de întoarcere a multor rude , colegi, prieteni , vecini, cunoștințe apropiate. Au trecut două luni de zile în care am încercat să suportăm, să ne înghițim revolta și să ajutăm, fiecare în felul lui cu ce se poate, pentru a depăși acest moment de grea încercare.
Ceea ce se întâmplă și s-a întâmplat la Suceava este rezultatul unui cumul de erori de natură birocratică amplificată de nepăsarea, nepriceperea sau chiar reaua intenție a multor oameni de la nivel central și local. Asta o știm toți.Vina o poartă mai mulți , într-o măsură mai mare sau mai mică.
Nu sunt eu procuror să stabilesc gradul de vinovăție însă nu poți sta impasibil și să asiști la repunerea în funcție a două cadre medicale care sunt , moral ce puțin, vinovate de dezastrul de la Suceava. Sunt sute de articole de presă, sute de reportaje, zeci și zeci de mărturii ale celor implicați direct precum că există o culpă de natură managerială și medicală care îi indică fără echivoc pe cei doi sus-menționați și nu numai. Am primit zeci și zeci de telefoane de la prieteni și de la apropiați care lucrează sau au pe cineva care lucrează la spital, descriindu-mi ceea ce s-a întmplat cu adevărat acolo. O opinie poți să ți-o conturezi, asta e clar, în calitate de cetățean al Sucevei nu neapărat de ales local.
De aceea , consider că intenția de repunere în funcție a domnului Macovei și a doamnei Chirap este o sfidare și o jignire la adresa sucevenilor cât și a corpului medical de la Spitalul Județean Suceava care au rămas să lupte în linia întâi pentru a salva vieți. Mai grav este faptul că, premergător acestei intenții s-a creat un scandal prin care s-a aruncat cu noroi în doi medici de elită ai Sucevei, încercând să se abată atenția de la ceea ce se urmărește de fapt! Asta este mulțumirea față de doctorul Bondaru și față de doctorul Cârlan pentru că au salvat și salvează vieți în linia întâi. Intenționează să le facă dosare penale cusute cu ață albă! Cei care poartă într-adevăr o vină, sunt binemersi reinstalați în funcții cu tot cu metehnele de odinioară! În aceste condiții, este foarte posibil ca Spitalul să ramână în scurt timp fără un minim de personal medical.
Demersul meu este unul de bun simț și sunt convins că sunt asentimentul multor suceveni. Știu prea bine că, în spatele multor tertipuri și scamatorii judiciare și a altor chestiuni de procedură , se va încerca *clarificarea* situației. La fel cu situația managarului *suspendat*... Rămâne, dincolo de orice normă juridică , norma de natură morală și umană!
La acele norme fac apel, alături de două interogații: Oare nu ajunge? Până când?
Consilier local al Consiliului Local Suceava ,
Prof. Ovidiu Milici