Spitalul de Îngrijiri Paliative Ilişeşti a intrat în carantină. Majoritatea pacienţilor şi angajaţilor, confirmaţi cu COVID-19



Spitalul de Îngrijiri Paliative Ilişeşti a intrat, de miercuri, în carantină, după ce majoritatea pacienţilor, dar şi mai mulţi angajaţi ai spitalului au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus.

„Au fost mai multe cadre medicale şi pacienţi depistaţi pozitiv şi s-a luat decizia carantinării. O parte din personalul medical depistat pozitiv, care este asimptomatic, va rămâne în spital şi va avea grijă de pacienţi”, a declarat directorul DSP Suceava, Manuela Trifan.

Astfel, din cei 41 de pacienţi aflaţi în spital, 31 sunt pozitivi, iar din cei 52 de angajaţi ai spitalului, 28 sunt pozitivi.

Potrivit directorului DSP Suceava, atât pacienţii, cât şi cadrele medicale sunt fie asimptomatici, fie au forme uşoare de boală.

În spital au rămas 28 de angajaţi care se vor ocupa, în continuare, de îngrijirea pacienţilor.

„Am considerat că aceasta este cea mai bună soluţie atât din punct de vedere epidemiologic, cât şi pentru familiile personalului medical depistat pozitiv. Deschiderea a venit şi din partea lor să se procedeze aşa”, a mai spus Manuela Trifan.
Mai nouă Mai veche