Trei polițiști de la Biroul Investigații Criminale din cadrul IPJ Suceava au fost testați pozitiv cu coronavirus.
Cei trei polițiști se aflau în autoizolare atunci când au fost diagnosticați. Unul dintre ei este soțul unei asistente care lucrează la secția de Pneumologie a Spitalului Județean Suceava.
A fost deschisă o anchetă epidemiologică, care va stabili exact cum au ajuns cei trei să fie infectați.
Ieri, mai mulți polițiști acuzau conducerea IPJ Suceava că nu îi protejează în lupta cu coronavirusului. Aceștia au trimis un memoriu prin care au explicat că nu vor să le fie schimbat programul de la 12 ore la 8 ore fiindcă schimbarea turelor și interacționatul cu ceilalți colegi i-ar supune unui risc mai mare de a se infecta.
Argumentele polițiștilor:
- Sunt rezultate mai bune la 12 ore;
- Suntem mai odihniți și eficienți;
- La 8 ore riscăm să ne infectăm mai repede intrând în contact mai des cu lumea, cu toți colegii, jadarmii, soldații, etc.;
- Efectuăm mai multe patrule;
- Motivația pentru desfășurarea activității prin programul fix și ore de weekend (bani la familie);
La data de 31 martie 2020, Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava a emis o adresă tuturor structurilor din subordine, prin care s-a instituit eliminarea programului de lucru de 12 ore și a stabilirii programului de lucru de 8 ore (08.00 – 16.00 sau în schimburi), cu posibilitatea decalării acestuia pentru cei care lucrează în intervalul 08.00 – 16.00.
Polițiștii susțin că această dispoziție a fost emisă ilegal și abuziv, fără a fi consultat personalul din subordine și nici reprezentații legali ai subordonaților – organizațiile sindicale reprezentative.
„Astfel, sub pretextul invocării stării de urgență, putem spune că, fără a contrazice realitatea, s-a creat cadrul ideal pentru anumiți factori de conducere de a-și refula frustrările, prin încălcarea flagrantă a drepturilor polițiștilor angajați ai IPJ Suceava. Constatăm că prin emiterea unor astfel de dispoziții se urmărește exterminarea ofițerilor și agenților de poliție suceveni și a membrilor familiilor acestora”, se arată în petiția polițiștilor.
Situația privind infecția cu coronavirus în Suceava
Situația cu care se confruntă județul Suceava e una foarte gravă, fiind cel mai afectat județ din România. Până în acest moment, au fost înregistrate 701 de cazuri pozitive de coronavirus, dintre care 45 sunt medici. 32 de persoane au murit până acum în Suceava.
La nivel național, bilanțul cazurilor pozitive din România ajunge la 2.738. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 267 au fost declarate vindecate și externate.
Totodată, până acum, 94 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna și Mureș, au decedat.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 15.407 de persoane. Alte 114.699 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 28.483 teste.