Un individ carantinat la Casa Domnească din Cacica a facut scandal, a spart o ușă și a intrat în contact cu fratele lui care i-a adus un pachet. Procurorii i-au făcut dosar penal


Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, jud. Suceava, este împuternicit a aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 30.03.2020 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului a fost înregistrat un dosar penal privind săvârşirea infracțiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 alin 1 din Codul penal şi distrugere prev. de art. 253 alin. 1 din Codul penal.

Cauza penală a fost înregistrată ca urmare a sesizării din oficiu de către organele de cercetare penală din cadrul Secţiei nr. 10 de Poliţie Rurală Gura Humorului cu privire la faptul că în seara zilei de 26.03.2020, în jurul orelor 20.15, deranjat fiind de faptul că fratelui său nu i-a fost permis accesul pentru a-i aduce un pachet în centrul de carantină „Casa Domnească” de pe raza localităţii Cacica unde era internat, a ieşit din camera unde era cazat, a distrus uşa de acces de pe palierul în care se afla şi a ieşit afară în curtea centrului de carantină, intrând în contact cu fratele său.

Menționăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului de administrare a probatoriului, cu respectarea drepturilor şi a garanţiilor procesuale,activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Mai nouă Mai veche