Centrul Social Maria Ward a donat 26 de tone de alimente și produse sanitare și de igienă pentru peste 400 de copii și mai mult de 250 de bătrâni

În ultima lună Centrul Social Maria Ward a ajutat peste 400 de copii din peste 150 de familii vulnerabile și mai mult de 250 de bătrâni, inclusiv din Căminele pentru persoane vârstnice din Bogdănești, Sucevița și Solca și Copiii de la Școala Specială Sf. Stelian Rădăuți, Așezământul Sf. Leontie Rădăuți, Casa de tip Familial Universul Copiilor Rădăuți.

Au fost donate aproximativ 26 tone de alimente, produse sanitare și de igienă, medicamente și produse pentru bebeluși (pampers, lapte praf, etc.), către beneficiari din 14 localități din județul Suceava: Rădăuți, Burla, Bilca, Vuliva, Costișa, Frătăuții Vechi, Frătăuții Noi, Volovăț, Voitinel, Solca, Siret, Arbore, Sucevița, Bogdănești.

Toate acestea au fost posibile cu ajutorul multor firme și organizații din județele Suceava, Botoșani, Neamț și Ilfov, București, oameni din diaspora, dar și oameni simpli, bătrâni care din pensia lor au dăruit alimente, bani și ce aveau în cămară.

„Comunitatea locală dar și cei de la depărtare au arătat că le pasă. Apreciem eforturile agenților economici care, deși se confruntă cu situații economice dificile, ne-au ajutat în mod susținut și considerabil. Mai presus de toate, cu toții au donat cu inima. O bătrânică a venit la poartă și mi-a spus <<am adus și eu ceva bănuți din pensia mea>>. Un vecin în vârstă a venit cu o sacoșă de mâncare spunând <<am scos din cămară câteva borcane de dulceață și zacuscă să dați mâncare la copii>>. O tânără a venit și ne-a donat o sumă de bani și ne-a zis: <<bătrânii din sat au strâns acești banii și m-au trimis să vi-i dau. Eu sunt mesagerul lor>>”, povestește Sora Felicitas, coordonatoarea Centrului Social Maria Ward. „Pandemia a legat prietenii, a mobilizat oamenii de bine, a deschis inimi și a mutat granițe. Ne-a arătat tuturor că putem face mult mai mult!” continuă aceasta.



Centrul Social Maria Ward va continua să îi sprijine pe cei aflați în nevoie, cu alimente și produse sanitare, de igienă și pentru bebeluși și va derula un program de educație pentru elevi: „Acolo unde sunt lipsuri, apar și violențele, mai ales în păturile sociale sărace, în care lipsa de educație își spune cuvântul. Dorim să prevenim astfel de evenimente. În același timp, copiii nu trebuie să simtă foamea iar bătrânii singuri și neajutorați nu trebuie să se simtă abandonați,” spune Sora Felicitas.

„În acord cu misiunea de a da aripi copiilor să zboare din condiția lor socială precară și să descopere o lume mai bună, Centrul va derula un program educațional adaptat restricțiilor actuale pentru a aduce copiii la „școala online”. Până acum, am depus eforturi considerabile cu copiii pentru a preveni abandonul școlar și familial. Nu vrem ca toate acestea să se piardă acum,” încheie Sora Felicitas.

Cei care doresc să sprijine activitățile Centrului Social Maria Ward o pot face donând în conturile Asociației I.S.E.A.: Cont lei: RO61BTRL06101205I84616XX, Cont euro: RO36BTRL06104205I84616XX, SWIFT: BTRL RO 22XX, CIF: 24234750
Mai nouă Mai veche