ÎPS Pimen, depistat pozitiv cu coronavirus și adus cu elicopterul de la Suceava la București, ar fi dat nouă note informative cât a colaborat cu Securitatea, în cazul său fiind întocmite mai multe referate, rapoarte, fișe personale și trei scrisori operative. Arhiepriscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților a avut două nume conspirative în timpul colaborării sale cu Securitatea, inclusiv cu Direcția Informațiilor Externe (DIE).
Potrivit motivării Curții de Apel București (CAB), care l-a declarat în 2011 colaborator al Securității, Pimen a recunoscut în fața judecătorilor că o parte din notele consemnate de Securitate și invocate de Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) sunt adevarate, însă în altele s-au tras concluzii neadevărate și incorecte.„A afirmat că a purtat discuții verbale cu diferiți ofițeri de Securitate dar prin acestea nu s-a atentat la poziția socială a unui cetățean sau a statului român”, se arată în decizia instanței.
Păcatul de a nu iubi conducerea țării
În nota informativă furnizata sub numele conspirativ „Petru” din 18.01.1979, viitorul înalt prelat a adus la cunoștinta organelor de securitate că o anumită persoană A.B. „nu iubește conducerea țării”. Despre aceeași persoană, „reclamantul a furnizat informații referitoare la situația familială a acesteia, încălcându-i-se astfel acesteia dreptul la viata privată. Reclamantul a arătat că este adevarată consemnarea privind nota informativă din 14.09.1979 și a precizat că a evitat anumite discuții deoarece „era o ponegrire la adresa țării”, se mai arată în motivarea CAB.
Propunere de recompensare
Opinii referitoare la regimul comunist exprimate de diferite persoane au fost cuprinse și în alte note semnate de Pimen și depuse la dosarul cauzei. „Astfel în nota supliment datată 16.03.1977, reclamantul a furnizat informații în sensul ca prof. P. M era de opinie că profesorii „să aibă o orientare mai largă și să nu fie prea marxiști” și că vrea să-și facă prieteni persoane „care să împărtășească niște idei nu prea fidele față de politica statului nostru”, a scris Pimen despre un cunoscut.
Judecătorii susțin în decizie că și celelalte note semnate de înaltul prelat și invocate de CNSAS, „cuprind aspecte de viață privată a unor persoane, opinii politice, aspecte privind părăsirea țării etc. Mai mult decât atât rapoartele și referatele depuse de pârât reliefează legătura strânsă și colaborarea reclamantului cu organele de Securitate, făcându-se propuneri chiar de recompensare a sa (raport fila 196) „în scopul rezolvării sarcinii încredințate”.
Argumentele lui Pimen
În apărarea sa, ÎPS Pimen a invocat că nu este suficientă simpla furnizare de informații pentru a fi declarat colaborator al Securității, ci trebuie dovedit că acele informații au adus îngrădiri unor drepturi și libertăți fundamentale ale unor anumite persoane. „Numai autoritățile statului pot aduce atingeri drepturilor fundamentale și, în plus, nu s-a putut indica nicio persoană căreia i-au fost limitate sau înlăturate drepturile fundamentale la care a făcut trimitere instanța de fond ca efect al informațiilor consemnate de ofițerii de securitate. Pe de altă parte, în cazul cetățenilor străini sau al cetățenilor români care părăsiseră România și locuiau în străinătate, autoritățile române nici nu puteau aduce atingere drepturilor menționate”, a susținut Pimen prin avocat.
Colaborator intern și extern
În octombrie 2007, CNSAS a stabilit că Vasile Zainea, adică Înalt Prea Sfințitul Pimen arhiepiscop ortodox al Sucevei și Rădăuților, a colaborat cu Securitatea. Astfel, s-a stabilit că Pimen este titularul dosarelor SIE 40160 și I 993, iar potrivit datelor consemnate în aceste dosare, titularul a furnizat informații și a fost utilizat ca informator de către Inspectoratul Județean (IJ) Suceava sub numele conspirativ „Sidorovici” în perioada 1975 – 1977. Conform documentelor redactate de către ofițeri din cadrul I J Suceava, „în perioada cât a funcționat la Putna a fost folosit uneori de organele noastre în culegerea de informații despre unele elemente străine ce vizitau sau erau cazate în mănăstire. Datele obținute le furniza verbal. După venirea sa la Suceava a fost atras și mai mult la colaborare, iar informațiile ce le obținea le furnizează în scris, deși nu este înregistrat la noi ca sursă".
Pimen a contestat decizia CNSAS și procesul a început la Curtea de Apel București. După aproape 5 ani de judecată, în octombrie 2012, Pimen a pierdut definitiv procesul și a fost declarat colaborator al Securității.
Relația cu DIE și numele de cod ”Petru”
Potrivit CNSAS, prelatul ar fi colaborat și cu Direcția de Informații Externe, fiind preluat în rețeaua de informatori înainte de a pleca la o specializare în Republica Federală Germania. „După întoarcerea de la o specializare în R.F.G., la 30.06.1977, Zainea Vasile a fost înregistrat ca informator intern de către DIE „în scopul pregătirii lui cu sarcini în exterior", având numele conspirativ „Petru”. Anterior înregistrării ca informator intern, documentele confirmă „preluarea" titularului de către serviciile de informații externe, înainte de plecarea în R.F.G., la sfârșitul anului 1976. Dosarul personal de informator al D.I.E. a fost deschis la 20.11 .1976, sub numele conspirativ „Petru", se mai arată în motivarea CAB.
În ianuarie 1979, se propunea de către adjunctul ministrului de interne abandonarea informatorului deoarece acesta nu a reușit să îndeplinească sarcinile informative cu care fusese trimis la Ierusalim. Pimen se intorsese în țară mult mai devreme și a motivat că nu a reușit să se adapteze la condițiile climaterice din Israel.
"Instanta", ce denumire, de parca l-ar înlocui pe Dumnezeu! L-au gasit "vinovat" pe Pimen, dar pe ei nu se vad în oglinda, când dau ani grei de puscarie unor oameni simpli, iar pe marii criminali si corupti îi tin în palma si le sustin toate crimele si ilegalitatile, ba mai mult, le sunt si colaboratori si complici la toate crimele, hotiile si ilegalitatile?! "Instantele" acestea de asa-zisi parveniti si semi-analfabeti, deveniti juristi, avocati, judecatori, procurori, (multi, cu diplome, la fel de fictive, ca si activitatea lor, luate pe la tot felul de universitati de apartament, la fara frecventa, sau pur si simplu luate contra cost, fara o zi de studiu efectiv al legislatiei tarii), ar trebui sa se uite adânc în oglinda si sa vada ca sunt COMPLICI LA TOATE CRIMELE, INJUSTITIILE, CORUPTIA si JAFUL României, din 1989 pâna în prezent. Orice decizie a acestor politruci, (care numai corecti, apolitici, independenti, echidistanti si obiectivi nu sunt), e egala cu ZERO! INSTANTELE CAND VOR FI JUDECATE, CAND VOR DA SEAMA pentru executia miseleasca a peste 1200 de români în timpul Loviturii de Stat din 1989? Când vor da seama pentru simulacrul de "proces", regizat cuplului prezidential Elena si Nicolae CEAUSESCU (de fapt, reglare personala de conturi, a celor ce-au vândut si devalizat tara dupa 1989)? Când vor da seama pentru crima facuta împotriva întregii familii Ceausescu si a poporului? Când vor da seama pentru mineriade? Când vor da seama pentru PRIVATIZAREA FANTOMA, DEVALIZAREA, FURTUL si DISTRUGEREA INDUSTRIEI, AGRICULTURII, TRANSPORTULUI AERIAN, FEROVIAR, MARITIM, DISTRUGEREA MINERITULUI, COMERTULUI, TURISMULUI, SISTEMULUI BANCAR, etc? Când vor da seama pentru zecile de MII DE RETROCEDARI FICTIVE, ILICITE, de sute, mii, zeci de mii de hectare, din teritoriul inalienabil, al României, catre toti criminalii externi, hotii, tunarii, tradatorii, spionii, spoliatorii si parvenitii din Austria, Ungaria, Germania si alte state ce-au facut doar sa fure, sa umileasca, sa înjoseasca si sa exploateze România, cu popor, resurse si tot?!
RăspundețiȘtergere