Joi, 7 mai 2020, orele 18.36, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a fost sesizat telefonic de către personalul medical al Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, despre faptul că o femeie a decedat în ambulanţa care o transporta la Spitalul municipal Rădăuţi.
În data de 7 mai 2020, în timp ce se afla la Centrul de Dializă, femeii în vârstă de 60 ani, din Zvoristea, i s-a făcut rău. A fost solicitată intervenţia ambulanţei, care a transportat-o spre Spitalul municipal Rădăuţi, pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă aceasta a decedat în ambulanţă, pe drum.
Din aceste motive ambulanţa a revenit în Suceava, iar corpul decedatei a fost depus la morga Spitalului Judeţean Suceava.
Nu există suspiciuni cu privire la infectarea cu virusul SARS-COV2 a persoanei decedate întrucât aceasta a fost testată anterior, rezultatul fiind negativ.
În cauză cercetările vor fi sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.