Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, continuă seria Dezbaterilor academice în domeniul comunicării și relațiilor publice, avându-l ca invitat special, în seara de miercuri, 27 mai, ora 1800, pe prof. univ. dr. Andrei ȚĂRANU, Prodecan al Facultății de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.
Prezent în spațiul public, atât în emisiunile televiziunilor și posturilor de radio naționale, cât și în presa scrisă și din mediul virtual, prof. univ. dr. Andrei ȚĂRANU este unul dintre cei mai cunoscuți și autorizați politologi români, confirmat prin activitatea sa academică de referință.
Tema propusă, Paradigma imagologică a discursului de tip political correctness, urmărește evoluția impactului cultural ce a determinat problematizarea modului de reprezentare socială a grupurilor marginale discriminate în mod tradițional, precum și analiza fundamentelor ideologice ale limbajului și comunicării în acord cu regulile statuate de corectitudinea politică.
Pentru studenții de la specializarea Comunicare și Relații P
ublice și de la programele de masterat Literatura română în context european și Limbă și comunicare, o asemenea tematică se subscrie unui cadru de cercetare de maximă actualitate, căci facilitează o mai bună înțelegere a discursului contemporan în proiecția diacronică a direcțiilor culturale asumate de lumea occidentală și reflectate în dinamica ipostazierilor mentalului colectiv.