Peste 300 de metri cubi de lemn confiscat de polițiști în cadrul unei ample acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice


40 de polițiști din cadrul IPJ Suceava - Serviciul Ordine Publică - Biroul Combaterea Delictelor Silvice și din cadrul subunităților și secțiilor rurale de poliție împreună cu 7 lucrători din cadrul Gărzii Forestiere și 2 lucrători din cadrul ocoalelor silvice au desfășurat în perioada 22 – 29.05.2020 o amplă acțiune de prevenire și combatere a delictelor silvice, fiind efectuate controale și verificări atât în fondul forestier, la unitățile economice de debitere și prelucrare material lemnos dar și pe drumurile publice pentru indetificarea transporturilor ilegale de lemn.

Conform Planului de acțiune „Scutul Pădurii 2020” poliţiştii din cadrul IPJ Suceava, în cooperare cu specialiștii silvici delegați ai Gărzii Forestiere Suceava, au acționat în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării prelucrării și comercializării materialului lemnos.

În cadrul acțiunii au fost efectuate 31 de controale din care: pe linia provenienței, prelucrării, depozitării și valorificării materialului lemnos – 2, pe drumuri publice – 27, în fondul forestier – 2.
În urma efectuării controalelor au fost constatate 13 infracțiuni, toate la regimul silvic și au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale în valoare de 70.000 lei, din care: la Legea nr. 171/2010 – 23 în valoare de 56.000 lei; la alte acte normative – 37, în valoare de 14.000 lei. Totodată, au fost confiscați 321 m.c. material lemnos în valoare de 182.000 lei.

Astfel, în data de 26.05.2020, lucrătorii din cadrul I.P.J. Suceava – Biroul Combaterea Delictelor Silvice în cooperare cu lucrători ai Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control la o societate cu sediul social în loc. Valea Moldovei, pe linia respectării prevederilor legale privind achiziţia, debitarea şi comercializarea materialelor lemnoase.

Cu ocazia verificărilor, echipa de control a constatat faptul că societatea a expediat cantitatea de 208,14 mc cherestea rășinoase cu avize de însoțire din care nu rezultă proveniență legală.
De asemenea, s-a constatat faptul că societatea nu respectă obligația legală de verificare a codurilor unice aferente avizelor intrate în punctul de lucru și operează în mod eronat datele în aplicația specifică.

În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a societății economice, aplicându-se 3 sancţiuni contravenționale în valoare de 7.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art.19 alin.1, lit.b) alin.6, lit.l) si lit.m) din Lg. 171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de 208,14 mc cherestea rășinoase în valoare de 14.9652,66 lei.
Mai nouă Mai veche