Primarul Nistor Tătar, infectat cu Covid, a participat la o ședință la Prefectură în perioada de incubație a virusului



Primarul Nistor Tătar a fost testat pozitiv, miercuri, 13 mai, cu noul coronavirus. Nistor Tătar a declarat presei că a prezentat simptome încă de săptămâna trecută și că începând de sâmbătă, 9 mai, nu a mai ieșit din casă și s-a autoizolat.

Conform Ministerului Sănătății, perioada de incubație a virusului este de până la 14  zile.

Marți, 5 mai, cu patru zile înainte de a se autoizola pentru că deja avea simptome, Nistor Tătar a participat la o ședință la sediul Prefecturii județului Suceava.

Conform unui comunicat al Instituției Prefectului, la ședință au mai participat prefectul Alexandru Moldovan, directorul medical interimar al Spitalului Județean Sfântul Ioan cel Nou Suceava, dr. Valerian Gavrilovici, Alexandru Lăzăreanu, managerul Serviciului de Ambulanță al Județului Suceava, Viorel Seredenciuc și Gheorghe Marin Niță, vicepreședinți ai Consiliului Județean Suceava, directorul executiv interimar al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Manuela Trifan, dr. Irina Franciuc președinte al Asociației Județene a Medicilor Generaliști Suceava, Vasile Gafiuc, președintele Institutului Bucovina și inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bucovina Suceava, col. Costică Ghiață.

Pe lângă Nistor Tătăar, au venit de la Rădăuți la Suceava managerul Spitalului Municipal Rădăuți, Traian Andronachi și directorul Direcției de Asitență Socială din cadrul primăriei Municipiului Rădăuți, Marinela Mironescu.

Municipiul Suceava și localitățile limitrofe se află în carantină de la 1 aprilie, fiind impuse restricții de intrare/ieșire.

Citește și:

Mai nouă Mai veche