Poliţiştii de frontieră au descoperit şi confiscat în urma unor acţiuni desfăşurate pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, 23.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de peste 268.600 lei. În cadrul uneia dintre acțiuni a fost reţinut un cetățean român, care conducea o mașina încărcată cu țigări, având permisul de conducere suspendat.
În data de 21 mai 2020, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava a fost declanşată o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.
Astfel în jurul orei 04.40, poliţiştii de frontieră au acționat pentru reținerea, pe comunicaţia Laura –Vicovu de Sus, a unui autoturism marca Audi A4, despre care se dețineau date că transportă o cantitate însemnată de țigări de contrabandă.
Polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea autoturismului în cauză, însă șoferul nu a oprit la semnalele regulamentare, acroşând intenţionat una din autospecialele Poliţiei de Frontieră, ulterior lovind un cap de pod şi oprindu-se într-un gard al unei locuinţe particulare.
Imediat, conducătorul autoturismului a fost reţinut şi identificat de către poliţiştii de frontieră, acesta fiind cetățeanul român P.B., în vârstă de 23 de ani din județul Suceava. Astfel, cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană.
Având în vedere cele constatate, bărbatul și autovehiculul în cauză au fost conduși la sediul poliției de frontieră, în vederea continuării cercetărilor, unde în urma inventarierii coletelor din vehicul a rezultat cantitatea de 15.000 pachete țigări, în valoare de 175.000 lei.
Totodată, în urma cercetărilor s-a constatat că autoturismul folosit în activitatea infracţională figurează ca fiind radiat din circulaţie în Italia, având numere false de înmatriculare, iar şoferul figura cu permisul de conducere suspendat.
Drept urmare, cetățeanul român este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă, punerea în circulație/conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat şi cu numere false de înmatriculare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi distrugere, iar autoturismul marca Audi A4 folosit în activitatea infracţională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, cercetările sunt desfășurate sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, faţă de cetăţeanul român luându-se măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, urmând ca astăzi, acesta să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.