Având în vedere prevederile OUG nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD, prin Ordinul Prefectului, în data de 05.06.2020 a fost constituit Grupul de lucru desemnat pentru derularea programului, format din reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Suceava, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Suceava, Direcția de Sănătate Publică Suceava, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava și Direcție Sanitar- Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, care va avea atribuții în coordonarea recepției și distribuției pachetelor cu produse de igienă către persoanele dezavantajate/ marginalizate.
Prin același act administrativ au fost incluși în grupul de lucru, reprezentanții celor 114 unități administrativ teritoriale, care vor recepționa pachetele cu produse de igienă în vederea distribuirii către populație.
Obiectivul principal al sprijinului acordat prin acest program este creșterea calității vieții prin intensificarea sprijinului de care beneficiază persoanele dezavantajate/marginalizate, iar principalul rezultat așteptat este creșterea frecvenței furnizării de alimente și diversificarea sprijinului acordat persoanelor dezavantajate.
La nivelul județului Suceava, sunt 60.922 beneficiari eligibili în acest program. Valoarea totală maximă a unui pachet cu produse de igienă este de 34,94 lei inclusiv TVA, iar a unui pachet cu produse alimentare de 162,98 lei inclusiv TVA, în prețul unui pachet fiind inclus și transportul către unitatea administrativ teritorială.
Centrele de distribuire, au fost stabilite prin Ordinul Prefectului la propunerea reprezentantului legal al unităţii administrativ-teritoriale, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială în parte, beneficiarii putând ridica personal pachetul cu produse de igienă de la centrul instituit în localitatea unde își au domiciliul.
Ridicarea personală a pachetelor cu produse de igienă se face în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identităţii persoanei pe listă şi a semnării de primire a pachetului cu produse de igienă de către beneficiari.
Pentru persoanele nedeplasabile, la sesizarea unui membru al familiei sau a unei terţe persoane, se asigură livrarea ajutoarelor la domiciliu sau la locuinţa declarată, cu sprijinul autorităţilor locale sau/şi al organizaţiilor neguvernamentale, prin mijloace stabilite de prefect.
În cursul zilei de miercuri, 10.06.2020, au fost recepționate, în prezența reprezentanților Instituției Prefectului- Județul Suceava, primele pachete cu produse de igienă pentru localitățile Milișăuți și Rădășeni, acțiunea continuând în zilele de 11.06- 12.06.2020 pentru comunele Dolhasca, Liteni, Preutești, Fălticeni, Baia, Valea Moldovei, Gura Humorului, Păltinoasa, Râșca, Boroaia, Bogdănești, Malini, Cornu Luncii, Drăgușeni, Suceava, Adâncata, Mitocul Dragomirnei și Pătrăuți.
Recepția pachetelor cu produse de igienă pentru toți cei 60.922 de beneficiari din județul Suceava este programată să se desfășoare în intervalul 11.06- 19.06.2020, urmând ca distribuția către aceștia să se efectueze după un calendar aprobat prin Ordinul Prefectului, în termen de 45 de zile de la finalizarea perioadei de recepție.