Ce trebuie să faci neaparăt pe 29 iunie, în ziua marii sărbători a Sfinților Petru și Pavel



În ziua de 29 iunie, atunci când sunt sărbătoriți Sfinții Petru și Pavel, oamenii dau de pomană pentru sufletele celor morți având în vedere că sărbătoarea este cunoscută și sub numele de Moșii de Sânpetru. Femeile împart oale cu apă pentru ca cei trecuți în neființă să aibă ce să bea pe lumea cealaltă.

Oamenii au voie să făcă orice muncă doresc înafara torsului. Dacă o femeie se apucă să toarcă în ziua de 29 iunie se consideră că se întorc colacii de la morți. Tot în această zi, femeile împart vase cu vin, lapte sau mâncare gătită iar acestea sunt împodobite cu flori de cireș.

Femeile nu trebuie să mănânce mere în această zi deoarece se consideră că morții se vor supăra. După data de 29 iunie, femeile tinere vor putea mânca mere în timp ce femeile mai bătrâne vor aștepta până la Sfântul Ilie.

În ziua de 29 iunie se duc la biserică mai multe produse alimentare precum mere, zarzăre, colivă, colaci sau chiar miere din faguri.

Tradiția spune ca oamenii care au pistrui să se spele pe față cu apă la miezul nopții. Astfel, pistruii nu se mai înmulțesc. Dacă aceste datini sunt respectate, se consideră că ogoarele vor fi ocrotite de căderea grindinei.

În lumea rurală, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Sânpetru şi marchează vremea secerişului şi jumătatea verii agrare. Ziua de dinaintea sărbătorii este dedicată spiritelor cerului care, până în această zi, umblă libere prin lume şi îi pedepsesc pe cei care dorm pe afară. Un mod de protecţie împotriva acestor duhuri sunt usturoiul şi pelinul.

În această zi privighetorile și cucii nu mai cântă. Despre cuci se spune că se transformă în șoimi în ziua Sfinților Petru și Pavel și că se vor transforma la loc în ziua Bunei Vestiri.

Mai nouă Mai veche