Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, alături de alte trei universități din România (Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița), va implementa, în anul universitar 2020 – 2021, un set de cursuri transversale pentru studenți, menite să-i ajute pe aceștia în tranziția mai ușoară spre piața muncii și recuperarea după pandemia de coronavirus.
Disciplinele propuse sunt facultative, gratuite și oferă tinerilor competențe transversale (sau transferabile), care prezintă relevanță pentru activitățile și ocupațiile vizate de studenți și care vin să completeze competențele cuprinse în planurile de învățământ din universitățile menționate. Aceste competențe sunt necesare într-un anumit context sau pentru stăpânirea unei situaţii/probleme şi care pot fi transferate în alt context.
Începând cu anul universitar 2020 – 2021, studenții de la cursurile de licență și masterat din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava vor avea posibilitatea să își formeze competențe transversale participând, în cadrul proiectului european Împreună universități și angajatori. Un sistem integrat de programe educaționale inovative (POCU 121030), la următoarele cursuri:
- Munca în echipă (sem. I)
- Tehnologii multimedia (sem. I)
- Gândire critică (sem. I)
- Gestionarea eșecului (sem. I)
- Comunicare eficientă (sem. II)
- Stimularea creativității (sem. II)
De asemenea, studenții vor putea beneficia în cadrul proiectului și de alte activități, precum:
- Stagii naționale de bune practici
- Sesiune de consiliere pentru carieră
- Sesiuni de consiliere pentru dezvoltarea tehnicilor de învățare
- Workshop-ul angajatorului
- Cursuri magistrale ale personalităților