Material lemnos în valoare de 39.366 lei confiscat de polițiști
În perioada 08-10.07.2020, polițiști din cadrul SICE al IPJ Suceava şi specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au desfăşurat o acţiune de verificare a unor agenţi economici din judeţul Suceava, care desfăşoară activități legată de exploatarea, transportul, debitarea şi comercializarea materialului lemnos.
Acţiunea a vizat agenţii economici de pe raza judeţului Suceava despre care se deţineau date că săvârşesc ilegalităţi în domeniul achiziţiilor, prelucrării şi comercializării materialului lemnos cu scopul de a se sustrage de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului, verificările fiind finalizate la data de 15.07.2020, ocazie cu care a fost confiscată cantitatea de 217, 62 mc lemn rotund rășinoase în valoare totală de 39.366 lei.
De asemenea în cadrul acțiunii polițiștii au aplicat 10 swancțiuni contravenționale în valoare de 43.000 lei.
Exemplu:
Cu ocazia verificărilor efectuate o societate comercială s-a constatat faptul că, în perioada 01.01.2020 – 10.07.2020, după predarea către Ocolul Silvic Cârlibaba a unui număr de 4 partizi de exploatare a materialului lemnos cu stoc zero, a emis avize de însoţire a materialului lemnos pentru cantitatea totală de 184,17 mc. lemn rotund/răşinoase.
Faţă de agentul economic s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, fiind aplicate un nr. de 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 25.000 lei şi măsura complementară a confiscării pentru cantitatea de 184,17 mc. material lemnos, cu o valoare de 31.677,24 lei.
La 15.07.2020, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a oprit pentru control pe DN2H în comuna Putna, autoutilitara condusă de un bărbat de 20 ani din comuna Marginea, care transporta material lemnos, lemn foc de esenţă fag.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date s-a stabilit faptul că, pentru materialul lemnos transportat nu este emis aviz de însoțire conform reglementărilor legale, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că, bărbatul de 20 de ani transporta în mod ilegal cantitatea de 3 m.c. lemn foc fag.
În urma inventarierii efectuate de către reprezentanții O.S. Putna, s-a constatat faptul că transporta 3 mc lemn foc fag, iar valoarea totală a acestora este de 507 lei.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos, în valoare de 507 lei a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Putna.
Mandat de executare a pedepsei închisorii pus în aplicare de polițiști
La 15.07.2020, ora 18.00, la Poliția municipiului Rădăuți a primit spre punere în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în aceeaşi zi de Judecătoria Rădăuți faţă de un bărbat de 51 de ani din comuna Vicovu de Jos, condamnat la 6 ani, 11 luni și 10 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „contrabandă”.
Bărbatul de 51 de ani a fost identificat de poliţişti la domiciliu fiind reţinut, escortat şi încarcerat la Penitenciarul Botoşani.
Evenimente rutiere cercetate de polițiști
La 15.07.2020, ora 18.50, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29, în localitatea Dumbrăveni un bărbat de 59 de ani din municipiul Suceava a surprins şi accidentat un localnic de 63 de ani, angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător.
Din accident a rezultat rănirea uşoară a pietonului, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul conducătorului auto şi de 1,29 mg/l alcool pur in aerul expirat în cazul pietonului, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
La 15.07.2020, ora 21.55, în timp ce se deplsa pe acostamentul unui drum comunal din comuna Dolheşti, un bărbat de 32 de ani din comuna Forăşti a fost acroşat de către un autoturism, după care conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție.
Din accident a rezultat rănirea ușoară a bărbatului de 32 de ani, care a refuzat să fie transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Bărbatul de 32 de ani a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ulterior, în jurul orei 22.15 conducătorul auto, un bărbat de 27 de ani din comuna Dolheşti a fost identificat de poliţişti pe DJ 208, din localitate fiind condus la sediul poliției municipiului Fălticeni unde a fost testat cu aparatul etilotest la ora 23.02, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din primele verificări, vinovat de producerea accidentului se face conducătorul auto de 27 de ani care a circulat pe sensul opus de mers și care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor în drept.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului”, ce va fi soluţionat procedural.
Dosare penale la regimul rutier
La 15.07.2020, ora 18.10, o patrulă din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți a oprit pentru control pe D.C.38 din comuna Grănicești autoturismul condus de un localnic de 36 de ani.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 36 de ani nu deţine permis de3 conducere pentru nicio categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.