FOTO Sprijin pentru peste 250 de persoane din 75 familii vulnerabile din Municipiul Rădăuți și localitățile învecinate în contextul pandemiei COVID-19

Asociația Rădăuțiul Civic a distribuit 75 de pachete alimentare și cu produse de igienă în valoare de 11.806 lei pentru familiile vulnerabile din Municipiul Rădăuți și localități apropiate, cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. 

Zilele trecute, voluntarii Asociației Rădăuțiul Civic au distribuit în oraș și afișe A3 cu măsurile de prevenire ale infecțiilor cu noul coronavirus, încheind astfel implementarea proiectului Sprijin pentru peste 250 de persoane din 75 familii vulnerabile din Municipiul Rădăuți și localitățile învecinate în contextul pandemiei COVID-19.

Copiii și familiile vulnerabile din Rădăuți, Bilca, Frătăuții Noi, Burla, Volovăț, Horodnic de Sus și în alte localități din județul Suceava au primit pachete cu alimente și bunuri de strictă necesitate.

Această finanțare a făcut posibilă achiziționarea a 75 pachete cu produse de strictă necesitate. Pachetele cu alimente și produse de bază sunt gândite pentru un număr mediu de 3 membri/familie. Asigurarea produselor de bază va permite familiilor care se bazau pe venituri din activități ziliere sau sezoniere să depășească această criză fără a pune în pericol sănătatea membrilor familiei.

„Am întâlnit bătrâni cărora nu le-a călcat nimeni pragul în aceste luni, unele persoane din mediul rural aflându-se în situații critice, familii cu mulți copii sau chiar bătrâni care nu au în anul 2020 curent electric sau un frigider în casa lor. Ne bucurăm că am reușit să le aducem o rază de speranță în aceste zile dificile”, au declarat voluntarii care au distribuit pachetele în această perioadă.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă.









Mai nouă Mai veche