Programul spectacolelor lunii august la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava



Ultima lună de vară aduce spectatorilor suceveni spectacole în aer liber, organizate de Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, în spații inedite care se transformă în mici oaze de speranță și bucurie.

Spectacolul concert „PiSiCi”, de Bobi Dumitraș și Bobo Burlăcianu, deschide programul lunii, chiar din prima zi. După concertul Pisicilor pe acoperișul teatrului din Suceava, care a însemnat emoție și bucurie atât pentru actori cât și pentru spectatori, ne-am gândit la un loc aparte, pentru cea de-a doua întâlnire cu „PiSiCi” în aer liber.

Impunătoarea Cetate de Scaun a Sucevei devine astfel scenă pentru spectacolul concert „PiSiCi”, unde vă așteptăm cu drag, sâmbătă, 1 august, la ora 19:00.

Pe data de 7 august vă invităm să fiți alături de noi în cadrul evenimentului „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei”, de Federico García Lorca, care va avea loc în Parcul de Agrement Tătărași, la ora 19:00.

Pentru că sucevenilor le sunt tare dragi PiSiCi-le, am programat și al doilea spectacol, pe data de 16 august 2020, iar în ceea ce privește locul vă dăm întâlnire în centru, pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, la ora 19:00.

Programul lunii august include și turnee – Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava fiind invitat la două festivaluri de gen din țară. Spectacolul „PiSiCi”, de Bobi Dumitraș și Bobo Burlăcianu, va participa la primele două festivaluri de teatru din țară organizate cu respectarea măsurilor impuse de pandemie. Pe data de 19 august 2020 spectacolul concert „PiSiCi” este parte a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” Fălticeni, iar în perioada 21 – 23 august 2020 teatrul sucevean pleacă în turneu la BEst Summer Art Fest - Stagiunea Estivală #BESAFE Constanța.

Sperăm să fiți alături de noi la aceste evenimente mult așteptate, organizate de Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava cu respectarea măsurilor impuse de pandemie.

Vă așteptăm, cu drag, la teatru!
Mai nouă Mai veche