BMW urmărit de poliție 15 kilometri prin Țibeni, Milișăuți și Satu Mare. Șoferul a scăpat după a abandonat mașina și a trecut prin apele râului Suceava



Sâmbătă, 29 august 2020, în timp ce desfășurau activități de poliție rutieră pe DC 41, pe raza satului Țibeni, comuna Satu Mare, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire autoturismului marca BMW care nu avea montată plăcuță cu număr de înmatriculare în partea din față.

Conducătorul auto nu a respectat semnalele de oprire efectuate de către polițiștii rutieri, ocolind autospeciala de poliție pe un teren viran, după care s-a deplasat în mare viteză spre ieșirea din satul Țibeni, putându-se observa că acesta avea montată în partea din spate o plăcuță cu număr de înmatriculare de Bulgaria. În autoturism au fost observate două persoane, respectiv conducătorul auto de sex masculin, iar pasagerul de sex feminin.

Având în vedere aceste aspecte, s-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză folosindu-se semnalele acustice și luminoase în funcțiune, de pe raza satului Țibeni, până în orașul Milișăuți, acesta folosind o rută alternativă, întorcându-se în satul Țibeni din comuna Satu Mare, autoturismul fiind în permanență în raza vizuală a lucrătorilor de poliție, urmărirea desfășurându-se pe o distanță de aproximativ 15 km.

La intrare în satul Țibeni, conducătorul auto a virat spre stânga pe un drum neclasificat, iar la un moment dat a efectuat un viraj la stânga și a pierdut controlul autoturismului, intrând cu rotile din față într-un șanț, nefiind posibilă continuarea deplasării.

Astfel, conducătorul auto, însoțit de către pasagera de sex feminin, au părăsit autoturismul, fugind către o lizieră din apropierea râului Suceava.

S-a procedat la urmărirea pedestră a acestora, fiind ajunsă din urmă persoana de sex feminin, care a fost imobilizată, iar persoana de sex masculin a trecut prin râul Suceava, îndreptându-se către o zonă împădurită, loc în care aceasta a fost pierdută din raza vizuală.

Cu această ocazie, s-a procedat la legitimarea tinerei, stabilindu-se că este o adolescentă de 16 ani, din comuna Satu Mare, iar conducătorul auto s-a stabilit că este Onisim S., de 19 ani, din Iaslovăț, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Efectuându-se verificări cu privire la valabilitatea poliței RCA și a inspecției tehnice periodice, s-a constatat că acestea nu au valabilitate.

În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Mai nouă Mai veche