În 1993, Ion Mândrescu a participat cu 30 de lucrări la expoziția deschisă la Centrul Cultural Român la Paris. Acestea au fost admirate de un sculptor francez, care le-a recomandat galeriei Akka Valmay, de pe celebra Rue de Seine. Specialiștii galeriei i-au propus artistului român un contract de exclusivitate pe o perioadă de 10 ani, fiind practic primul și singurul român cu un astfel de contract. Acesta a fost, practic, momentul confirmării internaționale a sculptorului Ion Mândrescu. Într-unul dintre interviurile sale, artistul spunea că „mi-e greu să spun ce trebuie făcut ca într-adevăr să intrăm și noi într-o minimă normalitate și să nu fim umiliți”.
În 2003 o lucrare „Omul, timpul, spațiul” a intrat în colecția Consiliului de miniștri a Comisiei Europene.
În străinătate, Ion Mândrescu a expus, între altele, în Bulgaria (Sofia), Ungaria (Budapesta), Polonia (Varșovia), Germania (Berlin), Austria (Viena), China (Beijing), Franța (Paris, Strasbourg), Spania (Sevilla), Serbia (Belgrad). Are mai multe premii și distincții, numeroase lucrări în colecții private și este prezent permanent cu opere în galerii din București, Viena și Paris. Are peste 200 de lucrări în colecții private din România, Franța, Anglia, Germania, Italia, Israel, SUA, Grecia, Austria și Serbia.
În 2019 a realizat pentru Muzeul Național al Bucovinei, bustul arhitectului Karl A. Romstorfer care, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, urmează să fie amplasat în zona centrală a orașului.
Vizitarea expoziției este gratuită și se va desfășura zilnic, conform programului Muzeului de Istorie Suceava, afișat pe site-ul instituției (www.muzeulbucovinei.ro), cu respectarea condițiilor legale.