Recital Doina Lavric Parghel și lansarea albumului „Povestea Soarelui”, la Hanul Domnesc din Suceava

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava vă invită, vineri 14 august 2020, la ora 18:00, la evenimentul de lansare a albumului „Povestea Soarelui” al interpretei de muzică veche Doina Lavric-Parghel. În cadrul evenimentului, care va avea loc la Hanul Domnesc, va fi expusă o micro-expoziție a artistului plastic sucevean Virgiliu Parghel.

Recitalul cunoscutei artiste va fi urmat de lansarea albumului „Povestea Soarelui” completată de o sesiune de autografe, prezentarea acestuia fiind susținută de conf.univ.dr. Aurel Buzincu.

Fiica învăţătorilor Maria şi Vasile Fodor, Doina Lavric-Parghel este născută la Lişna-Dorohoi, la 8 kilometri de Livenii lui George Enescu. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava în anul 1979, apoi, timp de peste două decenii, a fost profesoară de limba română în Suceava.

A fost perioada în care a cules folclor și l-a prelucrat în stilul său inconfundabil, acompaniindu-se la cobză. În toată această perioadă, a cântat, a spus povești şi a obţinut distincţii, care îi confirmă preocuparea pentru păstrarea purităţii formelor pe care le valorifică în repertoriul propriu, a înregistrat albume colective, individuale, discuri cu colinde de Crăciun şi de Paşte.

Între anii 2005-2010 Doina Lavric-Parghel a cântat alături de Grigore Leşe, în săli de teatru, filarmonici, catedrale, biserici, pe scene din ţară ori din străinătate: Berlin, Frankfurt, Varşovia, Cernăuţi, Chişinău, Basel, Paris, Santiago de Compostela, Morelia, Shanghai.

În anul 2012 apare discul „Poveste din Bucovina”, care este dedicat părinților săi și este însoţit de un album grafic impresionant, realizat de Virgiliu Parghel, pictor şi grafician consacrat.

Doina Lavric-Parghel este o voce unică în peisajul cultural românesc. Artista povestește cântat, cântă poveşti şi rosteşte descântece.  Arhaismul textelor din cântecele sale este cuceritor. Prin poveștile și cântecele sale Doina Lavric-Parghel reînvie o lume străveche. Pentru unii, e lumea bunicilor cu care au crescut, iar pentru alții e o lume la care nu au avut vreodată acces. Indiferent în care categorie te afli, un concert al Doinei Lavric-Parghel e ca o călătorie în timp.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Respectarea condițiilor de distanțare socială impuse de reglementările în vigoare și purtarea măștii sunt obligatorii!

Mai nouă Mai veche