Până luni, 24 august, pe teritoriul României au fost confirmate 79.330 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 35.517 pacienți au fost declarați vindecați și 9.574 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
Până astăzi, 3.309 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 825 de cazuri noi de persoane infectate cu Sars-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În județul Suceava numărul persoanelor testate pozitiv de la începutul epidemiei a ajuns la 5.097, în creștere cu 16 cazuri față de ziua precedentă.
Luni, 24 august 2020, la ora 9.00, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 4214 de persoane declarate vindecate.
Din totalul celor 567 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 148 pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, 107 pacienți sunt în zona tampon și 312 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 148 pacienți diagnosticați Covid- 19, 92 pacienți prezintă forme medii ale bolii, 40 forme ușoare, iar 16 pacienți cu forme grave sunt internați în secția ATI, dintre care cinci sunt ventilați mecanic.
Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 330 de paturi libere din care 47 pentru pacienți Covid-19, 187 în sectorul Non-Covid și 96 pentru zona tampon. La unitatea ATI este disponibil 1 pat pentru pacienți non-Covid și 21 de ventilatoare din care 5 pentru pacienți Covid-19.
La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 77 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 8 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
Numărul total de persoane testate până în prezent este de 41097 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 166 persoane.
La data prezentului comunicat se află în carantină 428 de persoane. De asemenea în izolare la domiciliu se află 50 de persoane.
Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 39 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 28 au câte un caz în evoluție, 23 au sub cinci cazuri în evoluție, 18 au sub zece cazuri în evoluție iar 6 au peste zece cazuri în evoluție.
La 24 august în județul Suceava sunt 349 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție.
În cursul zilei de 23.08.2020 polițiștii au desfășurat activități în context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse 458 persoane.
De asemenea, au fost verificate 84 societăți comerciale și au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.250 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55/2020.