Tânăr omorât de rădăcina unui arbore care s-a răsturnat în timp ce îl tăia cu drujba, în păurea Vârvata



La 21 august 2020, ora 10.42, polițiștii a fost sesizați prin 112 despre faptul că o cioată a căzut peste un băiat.

În urma cercetărilor s-a stabilit că în cantonul silvic Vârvata din cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului a fost identificat Damian H., care a declarat verbal faptul că fiul său Sorin H., în vârstă de 31 ani, din Mănăstirea Humorului, a fost omorât de către rădăcina unui arbore care a căzut peste el. La fața locului a fost identificat cadavrul în cauză, peste care era răsturnata o rădăcină provenită de la un arbore specia rășinoase, esență molid.

Echipajele din cadrul ISU Suceava sosite la fața locului, după ce au efectuat manevrele de resuscitare au constatat decesul victimei.

Din discuțiile purtate cu tatăl victimei, a reieșit faptul că cei doi s-au deplasat cu atelajul hipo în cantonul silvic Vârvata pentru a aduna crengi uscate, iar după ce au ajuns în zona respectivă au identificat un arbore specia molid, doborât de vânt, iar băiatul, cu motofierestrăul pe care îl avea asupra sa, a procedat la secționarea arborelui. Când rădăcina acestuia, aflată în pantă, s-a rostogolit acesta a fost prins sub ea, provocându-i astfel leziuni incompatibile cu viața.

Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului. S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „ucidere din culpă”.
Mai nouă Mai veche