12 profesori, învățători și educatori din Suceava au fost confirmați cu Covid-19 după primele teste făcute cadrelor didactice din județ



Un număr de 12 cadre didactice – profesori, învăţători, educatori, dar şi un angajat din cadrul personalului nedidactic, au fost confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Suceava, până pe 7 septembrie au fost confirmaţi cu SARS CoV 2 doi profesori şi două învăţătoare de la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Suceava, doi profesori şi un angajat din rândul personalului nedidactic de la Şcoala Gimnazială nr. 8 din Suceava, două educatoare de la Grădiniţa „Prichindelul” din Rădăuţi, precum şi câte o educatoare de la Grădiniţa „Sf. Ioan” din Suceava şi de la o grădiniţă din oraşul Cajvana.

Totodată, au fost confirmaţi pozitiv la testul pentru noul coronavirus un profesor de la Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei şi un altul de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară din Suceava.

Testarea RT-PCR pentru depistarea noului coronavirus înaintea începerii anului şcolar a celor 1.950 de cadre didactice şi angajaţi din cadrul personalului nedidactic din unităţile de învăţământ din municipiul Suceava este finanţată de la bugetul local, de către primărie.
Mai nouă Mai veche