Eveniment rutier cercetat de polițiști
La 18.09.2020, în ora 15:45, un bărbat de 41 ani din oraș Vînju Mare, jud. Mehedinți, în timp ce conducea autovehiculul pe DN17, în loc. Ilișești, având direcţia de deplasare dinspre mun. Gura Humorului spre mun. Suceava, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autovehiculul condus de un bărbat de 44 ani din mun. Botoșani.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pasagerului stânga față din autovehiculul condus de bărbatulo de 44 ani, respectiv o femeie de 47 ani din com. Sulița, jud. Botoșani, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava, pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru fiecare în parte. Ulterior li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, la UPU a Spitalul Judeţean Suceava.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”vătămare corporală din culpă”.
Dosare penale la regimul rutier
La 18.09.2020, ora 01:34, echipajul de poliție din cadrul Compartimentului Rutier C-lung Moldovenesc au identificat pe str. Calea Bucovinei din mun. Câmpulung Moldovenesc un autoturism care circula cu viteza de 123 km/h în localitate.
S-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire însă conducătorul autoturismului nu s-a conformat continuându-și deplasarea pe str. Nicolae Bălcescu din mun. Câmpulung Moldovenesc.
La un moment dat, ajuns la intersecția cu str. Mihail Sadoveanu, conducătorul auto a coborât de la volanul autoturismului, abandonându-l și luând-o la fugă.
S-a procedat la urmărirea pedestră a acestuia sens în care acesta a sărit gardul unui imobil unde a fost identificat și imobilizat, prin încătușare. A fost identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 27 de ani din mun. București, care locuiește fără forme legale în com. Vama.
Conducătorul auto emana halenă alcoolică, sens în care i s-a solicitat să efectueze un test cu aparatul etilotest. Șoferul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest însă a fost de acord cu recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
A fost condus la Spitalul din mun. Câmpulung Moldovenesc unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
A fost întocmit dosar penal urmând a se dispune procedural.
La 18.09.2020, ora 02.25, lucrătorii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești s-au sesizat cu privire la faptul că pe DJ 178 F, pe sensul de mers Frătăuții Vechi-Gălănești un autoturism a intrat cu partea din față în șanțul de la marginea părții carosabile, fiind poziționat perpendicular față de axul drumului, iar lângă autoturism se aflau mai mulți tineri și un alt autoturism care staționa cu farurile aprinse.
Cu ocazia verificărilor efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că autoturismul care se afla intrat în șanțul de la marginea părții carosabile a fost condus de către un tânăr de 20 de ani, din comuna Frătăuții Noi, iar la un moment dat acesta a efectuat manevra de întoarcere, intrând cu partea din față în șanț.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Material lemnos confiscat de polițiști
La 18.09.2020, orele 18:20, un echipaj din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei, în timp ce efectua serviciul de patrulare, a oprit în trafic pentru control pe strada Prisosului din com. Râșca o autoutilitară care era încărcată cu material lemnos.
Autoutilitara era condusă de către un bărbat de 42 ani din Râșca care a prezentat cartea de identitate și permisul de conducere fără a deține și categoria”C” care ii dă dreptul să conducă autovehicule cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,500 kg. De asemenea, pentru autovehicul nu a putut prezenta o polița RCA valabilă iar inspecția tehnică periodică conform mențiunii din certificatul de înmatriculare este expirată din 09.10.2018, iar pentru materialul lemnos transportat nu a putut prezentat un aviz de însoțire din care să rezulte proveniența legală.
S-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere” iar pentru lipsă RCA și ITP s-a dispus sancționarea contravențională cu amendă în sumă de 1.305 lei, reținerea plăcuțelor cu numere de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare.
Pe linie silvică, pentru transport de material lemnos fără documente din care să rezulte proveniența legală, în urma inventarului realizat de către lucrătorii OS Râșca, s-a dispus sancțiunarea contravențională și confiscarea fizică a volumului de 4,14 mc lemn foc în valoare de 442,98 lei.
Materialul lemnos confiscat a fost predat în custodia OS Râșca.