Candidat PNL cercetat de poliție după ce a ciuruit un câine cu peste 40 de alice, între blocurile din Iacobeni



Ștefan Aursulesei, candidat PNL pentru funcția de consilier local al comunei Iacobeni, este cercetat de polițiști după ce a împușcat un câine, cu peste 40 de alice, în intravilan, între blocurile din comună. Candidatul a stârnit indignarea localnicilor după ce a folosit arma de foc într-o zonă locuită, între blocuri, lucru stric interzis de lege. 

Câinele abandonat într-o stare agonizantă pe calea ferată a fost salvat de voluntarii Asociației „Casa lui Patrocle”. Câinele a fost preluat, transportat la o clinică veterinară din Suceava unde a fost operat și i-au fost îndepărtate alicele din corp.

Sesizată de voluntarii Asociației Casa lui Patrocle, Poliția Vatra Dornei a deschis o anchetă.

Candidatul PNL Ștefan Aursuleseim care este angajat ădurar la Ocolul Silvic Iacobeni, le-a spus polițiștilor că participa la o acțiune de vânătoare și patrulare pe zona Iacobeni. Liberalul spune că nu ar fi tras cu arma în zona locuită, ci că patrupedul a fugit spre blocuri după ce ar fi fost împușcat.

Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „rănirea sau schingiuirea animalelor” și „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.





Mai nouă Mai veche