Festivalul Filmului Francez ajunge și la Suceava. Cinci proiecții în perioada 30 septembrie - 4 octombrie

Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Filmului Francez vine cu surprize în 11 oraşe din România și va avea loc pe marile ecrane, atât în interior, cât și în aer liber, în perioada 23 septembrie - 4 octombrie. În urma noilor reglementări care permit redeschiderea sălilor de cinema, Institutul Francez anunță că se alătură încă 3 orașe la lista comunicată la începutul lunii: București, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Arad, Braşov, Brăila, Constanţa, Sfântu Gheorghe, Sibiu și Suceava. În contextul actual, organizatorii pun accentul pe respectarea strictă a regulilor sanitare, pentru siguranța tuturor.

Festivalul se desfășoară sub deviza „Le film français au feminin"/ „Filmul francez la feminin" și propune publicului o selecție de filme cu totul specială, punând în valoare creaţia feminină din cinematografia franceză – actrițe și regizoare consacrate sau debutante, personaje feminine remarcabile.

În secțiunea Panorama veți putea descoperi în premieră în România ultimul film cu celebra actriță Eva Green, PROXIMA, o poveste impresionantă despre depășirea propriilor limite, dar și a canoanelor sociale. Filmul a debutat în Festivalurile de la Toronto, San Sebastian și Rotterdam. Tot în categoria filmelor majore ale anului, vor fi prezentate PORTRAIT DE LA JEUNE FILLE EN FEU de Céline Sciamma, premiat pentru cel mai bun scenariu la Cannes 2019, un film de epocă despre o dragoste interzisă și LA BONNE ÉPOUSE, de Martin Provost, o comedie spumoasă despre stereotipurile unei alte epoci, cea a anilor ‘60, cu un trio imbatabil de actrițe: Juliette Binoche, Yolande Moreau și Noémie Lvovsky.

Două dintre filmele din secțiunea Cahiers du Cinéma: vive les insoumuses! pun, de asemenea, în lumina reflectoarelor importanța revoluției din 1968 pentru istoria emancipării feminine. Filmul clasic LA FIANCÉE DU PIRATE de Nelly Kaplan, lansat în 1969, o readuce pe ecrane pe marea actriță Bernadette Lafont într-unul dintre rolurile marcante ale lungii sale cariere, iar documentarul DELPHINE ET CAROLE ne transpune în miezul feminismului anilor ’70, alături de actrița franceză Delphine Seyrig și de cineasta elvețiană Carole Roussopoulos, care luptă, cu camera de filmat pe umăr, pentru ca femeile să aibă dreptul la propriul punct de vedere artistic. La începutul secolului trecut, în anii 1900, aceeași luptă era purtată – cu mijloace de filmare diferite – de Alice Guy, prima realizatoare de film din istorie, ale cărei scurtmetraje vor fi prezentate în premieră în cadrul festivalului.

În secțiunea Focus Tinere Talente nu ratați ALICE ET LE MAIRE de Nicolas Pariser, care tratează chiar tema alegerilor locale și pentru care Anais Demoustier a fost recompensată cu César pentru cea mai bună actriță, dar și alte filme de debut care s-au bucurat de succes în rândul criticilor de cinema și al publicului francez, ca UN DIVAN À TUNIS cu Golshifteh Farahani sau TU MÉRITES UN AMOUR, în care Hafsia Herzi este actriță principală, regizoare și scenaristă. Nu în ultimul rând, Festivalul aduce un omagiu marii realizatoare Agnès Varda, care ne-a părăsit în 2019, prin proiecția ultimului său film, VARDA PAR AGNÈS.

Pentru a afla toate detaliile despre selecția de filme, consultați broșura festivalului: http://bit.ly/BrosuraFFF

Programul proiecțiilor în fiecare oraș este disponibil aici: http://bit.ly/ProgramFFF



Toate filmele sunt în franceză, subtitrate în limba română.
Regulile sanitare pentru proiecțiile în aer liber, dar și în interiorul sălilor, pot fi consultate aici: www.elvirepopesco.ro

La Suceava, Festivalul Filmului Francez se va desfășura în perioada 30 septembrie- 4 octombrie, cu proiecție în interior - Auditorium „Joseph Schmidt”. Organizatorii FFF la Suceava sunt Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Casa de Cultură a Studenților.

Organizat de: INSTITUTUL FRANCEZ DIN ROMÂNIA
(București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara)

Coorganizatori: Cinema Victoria, Centrul Municipal de Cultură Arad, Alianța Franceză Brașov, Cinema One, Cinefeel Brăila, Alianța Franceză Constanța, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, Arta by Cityplex, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Programul Festivalului de la Suceava este următorul:

Miercuri, 30 septembrie 2020, ora 19:00 - TU MERITES UN AMOUR
Hafsia Herzi (1h35)

Joi, 01 octombrie 2020, ora 19:00 - TOUT CE QUIL ME RESTE DE LA REVOLUTION
Judith Davis (1h28)+ scurtmetraje de Alice Guy

Vineri, 02 octombrie 2020, ora 19:00 - L'ADIEU A LA NUIT
André Téchiné (1h28)

Sâmbătă, 03 octombrie 2020, ora 20:00 - REBELLES
Allan Maudauit (1h28)

Duminică, 04 octombrie 2020, ora 20:00 - UN DIVAN À TUNIS
Manele Labidi (1H28)
Mai nouă Mai veche