Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, a fost confirmat pozitiv, vineri, la noul coronavirus, a declarat duminică deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu.
Potrivit lui Bejinariu, Stan se află în izolare la domiciliu, iar starea sa este bună.

„Toată perioada campaniei a alergat dintr-o parte în alta a judeţului", a spus Bejinariu.
El a precizat că nicio persoană din conducerea partidului nu a fost în contact direct cu Stan, în condiţiile în care şi-au împărţit zonele judeţului în campanie şi fiecare s-a ocupat de teritoriul arondat.
Totodată, Bejinariu a transmis că liderul PSD Suceava regretă că, din acest motiv, nu poate fi la sediul de partid pentru a transmite mesajul său după încheierea votării, mai ales că a fost prezent în campania electorală în toate localităţile din judeţ.
Potrivit lui Bejinariu, persoanele care au intrat în contact cu senatorul Ioan Stan vor merge să se testeze.