Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în cooperare cu Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, va organiza conferința online Promovarea sănătății mintale în școală, miercuri, 30 septembrie 2020, în intervalul orar 15.00 – 19.00. Conferința se adresează cadrelor didactice (din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal), consilierilor școlari, părinților, precum și managerilor instituțiilor educaționale si specialiștilor implicați în elaborarea politicilor educaționale.
Conferința se desfășoară în cadrul proiectului european PROMEHS – PROMOTING MENTAL HEALTH AT SCHOOL, un proiect ERASMUS+ KA3, care își propune să dezvolte politici educaționale prin care educația pentru sănătatea mintală să fie facilitată în școlile din țările UE. Proiectul PROMEHS, cofinanțat de Comisia Europeană (2019-2022), se derulează sub coordonarea unei echipe de cercetători de la Universitatea Bicocca din Milano, fiind conceput pentru a dezvolta, implementa și evalua un curriculum de promovare a sănătății mintale pentru grădinițe, școli primare, gimnaziale și licee, oferind, în același timp, o instruire de înaltă calitate personalului didactic. Participanții la proiect sunt universități și autorități publice din șapte țări europene (România, Italia, Croația, Grecia, Letonia, Malta și Portugalia).
În cadrul conferinței din 30 septembrie, participanții vor afla detalii despre proiectul PROMEHS (coordonat în România de d-na conf. univ. dr. Aurora-Adina Colomeischi, decan al Facultății de Științe ale Educației, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava) și vor avea oportunitatea să cunoască materialele elaborate în cadrul proiectului pentru elevi, părinți și profesori.
Prezentările din cadrul conferinței vor aborda dezvoltarea socio-emoțională, a stării de bine și rezilienței în școală și în familie (conf. univ. dr. Petruța Rusu și lector univ. dr. Diana-Sînziana Duca, Facultatea de Științe ale Educației, Universitatea „Ștefan cel Mare" din Suceava), prevenția anxietății și depresiei la copii și adolelescenți (conf. univ. dr. Ioana Podina, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea Bucuresti), optimismul în școală (conf. univ. dr. Daniela Muntele Hendreș, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași) și exemple de bune practici privind învățarea socială și emoțională (dr. Angela Andrei, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, Ministerul Educației și Cercetării).
Mai multe detalii despre proiect puteți afla de pe pagina proiectului: www.promehs.org
Înscrierea la conferință se poate face accesând link-ul:
https://forms.gle/Y2d1TRMUwSoq43b26
Profesorii prezenți la conferință vor primi adeverințe de participare.