Joi, 10 septembrie 2020, lucrătorii de politie din cadrul Politiei Municipiului Vatra Dornei – Compartimentul Rutier au oprit in trafic autoutilitara marca Ford care circula pe strada Pinului din municipiul Vatra Dornei.
La volanul autoturismului se afla Marinel M., de 57 de ani, din Vatra Dornei.
Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalului municipal Vatra Dornei unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de această situaţie s-a procedat la începerea urmăririi penale faţă de fapta de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.