Un tânăr din Mironu a fost salvat de polițiști din mâinile iubitei geloase care l-a luat la bătaie


Sâmbătă, 19 septembrie 2020, ora 18.35, polițiștii au fost sesizaţi prin 112 de către Andrei B. din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, cu privire la faptul că a fost bătut de concubină.

Tânărul a precizat faptul că la data de 19 septembrie 2020, pe fondul geloziei, iubita lui în vârstă de 26 ani, din aceeași localitate, l-a lovit cu un corp contondent în zona capului, cauzându-i suferințe fizice.

La fața locului nu a fost solicitată ambulanța. Tânăul a precizat faptul că nu dorește acest lucru deoarece nu a suferit leziuni majore.

Victimei i s-au adus la cunoștință prevederile Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie în vederea emiterii unui ordin de protecție provizoriu, însă a refuzat acest lucru. Acesta a precizat în scris că nu dorește să formuleze plângere prealabilă împotriva concubinei sale, pentru fapta comisă.

În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ,,violența în familie”.
Mai nouă Mai veche