Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei au descoperit şi confiscat dintr-o autoutilitară oprită în trafic, o armă de vânătoare confecționată artizanal și muniția aferentă, pentru care șoferul nu a putut prezenta nici un fel de document.
În data de 21 octombrie 2020, în jurul orei 01.30, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control în zona de competență, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei au oprit în trafic pentru control, pe raza localității Izvoarele Sucevei, o autoutilitară înmatriculată în România.
La volanul mijlocului de transport se afla un cetățean român, în vârstă de 49 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava, iar în urma unui control sumar asupra vehiculului au fost descoperite, sub bancheta șoferului, o armă de vânătoare confecționată artizanal și zece cartușe.
Bărbatul nu a prezentat niciun document cu privire la arma și muniția respectivă, sens în care polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armeilor și muniției, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.
Totodată, arma și muniția aferentă au fost ridicate în vederea confiscării și urmează a fi predate Serviciului Arme, Explozibil și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Suceava pentru continuarea cercetărilor.