Buletin de presă, 22 octombrie 2020 - IPJ Suceava

Acţiune a poliţiştilor pe linia prevenirii şi combaterii răspândirii infecției cu SARS-COV 2 (COVID-19)

La 21.10.2020, în intervalul orar 09.00-12.00, în comuna Arbore, în zona pieţei agroalimentare poliţiştii au acționat pe linia prevenirii răspândirii SarsCov2 și a respectării prevederilor Legii 12/1190 rep., ocazie cu care au fost controlate 22 societăţi comerciale, legitimate 36 de persoane şi aplicate 22 sancţiuni contravenţionale în valoare de 27.225 lei.


Sancţiuni contravenţionale în valoare de 62.500 lei aplicate de poliţişti

La 21.10.2020, între orele 09.00 – 13.00, cadrele Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au acţionat pe raza judeţului Suceava pe linia prevenirii, descoperirii şi combaterii faptelor prevăzute de Legea 241/2005, Legea 12/1990 Rep., precum şi a altor acte normative în vigoare, ocazie cu care au fost verificate 5 societăţi comerciale, constatate 2 infracţiuni şi aplicate 44 sancţiuni contravenţionale în valoare de 62.500 lei.
În cadrul acţiunii poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 2.610 lei.


Mandate de executare a pedepsei închisorii puse în aplicare de poliţişti

Poliţia municipiului Vatra Dornei a primit spre punere în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în aceeaşi zi de Judecătoria Vatra Dornei faţă de un localnic de 31 de ani condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”.
Bărbatul de 31 de ani a fost identificat de poliţişti pe raza municipiului Vatra Dornei, fiind reţinut, escortat şi încarcerat la Penitenciarul Botoşani.

La 21.10.2020 Secţia de Poliţie Ipoteşti a primit spre punere în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în aceeaşi zi de Judecătoria Suceava, faţă de un bărbat de 31 de ani din comuna Fîntînele, condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de „tulburarea liniștii și ordinii publice” și „loviri sau alte violențe”.
Bărbatul de 34 de ani a fost identificat de poliţişti pe raza comunei Fîntînele, fiind reţinut, escortat şi încarcerat în Penitenciarul Botoşani.


Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La 21.10.2020, ora 07.15, în timp ce conducea autoturismul pe D.J 209 A, în afara localității Slatina, într-o curbă la dreapta, o localnică de 37 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma producerii accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Femeia de 37 de ani a fost testată de poliţişti cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.


Material lemnos confiscat de poliţişti

La 21.10.2020, ora 17.00, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control pe raza comunei Putna, autoutilitara condusă de un localnic de 54 de ani, care transporta conform avizului de însoţire cantitatea de 13,64 mc lemn rotund pentru cherestea, specia molid.
Existând suspiciuni cu privire la repetabilitatea efectuării transportului în baza aceluiași aviz de însoțire s-au efectuat verificări respectiv : accesarea aplicației Iwood Tracking, vizionarea imaginilor de pe camerele video de pe traseul parcurs, stabilindu-se cu certitudine faptul că, la momentul opririi în trafic la ora 17.00, bărbatul de 54 de ani a efectuat un alt transport de material lemnos în baza aceluiași aviz de însoțire.
Din acest motiv s-a cerut sprijinul speciliştilor silvici în vederea inventarierii materialului lemnos, stabilidu-se faptul că, bărbatul de 54 de ani transporta cantitatea de 16.20 m.c. lemn rotund pentru cherestea, specia molid.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 cu amendă în cuantum de 5.000 lei, iar materialul lemnos în valoare de 4.714,2 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Putna.


Dosare penale la regimul rutier

La 21.10.2020, ora 02:23, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălănești a oprit pentru control pe DN2H de pe raza comunei Gălănești autoturismul condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Horodnic de Sus.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, tânărul de 18 ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.


La 21.10.2020, ora 02:13, Poliția orașului Salcea a fost sesizată despre faptul că, într-o curbă din localitatea Plopeni, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat în șanțul de pe marginea DN 29, aferent benzii de circulație Botoșani – Suceava, atât autoturismul cât şi conducătorul auto, un bărbat de 30 ani din judeţul Botoșani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.


La 21.10.2020, în jurul orei 10.00, o patrulă din cadrul Secției de poliție Burdujeni a oprit pentru control pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava autoturismul condus de un bărbat de 28 de ani din comuna Todireşti.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 28 de ani are permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.


La 21.10.2020, în jurul orei 18.20, un echipajul rutier din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc a oprit pentru control pe strada Tudor Vladimirescu, din localitate, autoturismul condus de un localnic de 24 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 24 de ani are permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.
Mai nouă Mai veche