FOTO Mașină distrusă complet de un incendiu, în cartierul Zamca din municipiul Suceava

Miercuri, 14 octombrie 2020, la ora 11.48, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe strada Stejarului a cartierului Zamca o mașina a luat foc. La fața locului era deja sosit un echipaj din cadrul Poliției Locale Suceava, iar ulterior a sosit și un echipaj de pompieri din cadrul ISU Suceava, care a localizat și stins incendiului.

Din discuțiile purtate cu proprietara, a reieșit faptul că la ora 11.40 a parcat autoturismul marca Volkswagen Tiguan pe strada Stejarului din municipiul Suceava și a plecat pentru câteva minute să se întâlnească cu cineva. Când a revenit la autoturism a constatat faptul că de sub capotă ieșea fum, imediat după care zona motorului s-a aprins.

Din discuțiile purtate cu lucrătorii din cadrul ISU Suceava a reieșit că sursa probabilă de izbucnire a incendiului este „scurt circuit la instalația electrică provenită de la motor”, paguba fiind de aproximativ 20.000 de lei, constând în distrugerea motorului și a instalației electrice a acestuia, bară față, faruri, parbriz, bord, banchete față, trapă, banchete spate.

Nu există suspiciuni cu privire la comiterea vreunei fapte de natură penală.
Mai nouă Mai veche