Luni, 12 octombrie 2020, la ora 07.52, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 3 de Poliţie Rurală Marginea a fost sesizată telefonic prin 112 cu privire la faptul că „a căzut un copac pe o persoană”.
Adrian Constantin Antimie, de 31 ani, din Marginea, este administratorul societății SC Holz Transport SRL. Luni dimineață, acesta s-a deplasat în fondul forestier din zona denumita popular „Bercheza” pe raza comunei Sucevița pentru a efectua activități de exploatare a fondului forestier. Pentru a efectua aceste activități, i-a solicitat ajutorul lui Cristi Ș., acesta din urmă nefiind angajat al SC Holz Transport SRL.
La un moment dat, Adrian Constantin Antimie se afla deasupra camionului marca MAN, urmând a desfășura activități de pregătire și calare a camionului, acesta fiind prevăzut cu sistem de încărcare/descărcare, cu macara hidraulică. În timp ce se afla pe scaunul macaralei hidraulice persoana vătămată i-a solicitat lui Cristi Șumlanschi să secționeze cu un motofierăstrău un arbore ce urma a fi prelucrat.
Cristi Șumlanschi a procedat la secționarea arborelui de la nivelul solului, direcționându-i căderea în laterala autoutilitarei pe care o opera Adrian Constantin Antimie. Acesta din urmă, observând modul de cădere al arborelui, a acționat brațul macaralei către direcția de cădere a acestuia. Având în vedere faptul că brațul macaralei a fost poziționat de către persoana în cauză sub direcția de cădere a arborelui, acesta a căzut pe brațul macaralei, alunecând pe braț, către operator. În timp ce se afla la jumătatea brațului macaralei, arborele s-a rupt iar partea groasa a arborelui a căzut pe cupola autoutilitarei, iar partea subțire (vârful) a arborelui și-a continuat deplasarea pe brațul macaralei către operator, lovindu-l pe Adrian Constantin Antimie în zona capului și provocându-i leziuni.
Atât Cristi Șumlanschi, cât și Liviu Mihai Diblă, care din spusele sale se afla întâmplător la fața locului, au încercat să îi acorde primul ajutor persoanei vătămate, aceștia au început manevrele de resuscitare, iar ulterior, văzând că nu au succes, au solicitat intervenția unui echipaj al ambulanței, transportându-l pe susnumit cu un autoturism personal către Spitalul Municipal Rădăuți și intersectându-se pe raza comunei Marginea cu un echipaj al Ambulanței Rădăuți. Aceștia au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, fără succes, declarând decesul lui Adrian Constantin Antimie.
Incidentul a fost încunoștințat telefonic si apoi cu adresă scrisă către Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, aceștia deplasându-se la fața locului. De asemenea a fost consultat telefonic procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, acesta deplasându-se la fața locului în vederea stabilirii situației de fapt.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de ”neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, ”nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și ”ucidere din culpă”, cercetările urmând a fi efectuate de către lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie Sucevița.