Buletin de presă, 3 noiembrie 2020 - IPJ Suceava

Eveniment rutier cercetat de polițiști

La 02.11.2020, în jurul orei 18.15, în timp ce conducea autoturismul pe D.J. 178 B din comuna Satu Mare, un localnic de 44 de ani a fost surprins de apariția pe partea carosabilă a unui minor de 6 ani din municipiul Rădăuţi, astfel că minorul a fost lovit de autoturism și proiectat pe partea carosabilă.
Din accident a rezultat rănirea minorului, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.


Sancţiuni contravenţionale în valoare de 245.245 lei aplicate de poliţişti

În perioada 30.10-01.11.2020, cadrele Serviciului Rutier, împreună cu birourile şi formaţiunile rutiere din judeţ, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia depistării şi combaterii încălcării regimului legal de viteză, ocazie cu care au fost aplicate 429 sancţiuni contravenţionale în valoare de 245.245 lei.
În cadrul acţiunii poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 59 permise de conducere, au retras 4 certificate de înmatriculare şi au constatat 4 infracţiuni la regimul rutier.

Exemplu:
La 01.11.2020, ora 11.51, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control pe DJ176, în comuna Ulma autoturismul condus de un localnic de 24 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de « conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe », ce va fi soluţionat procedural.


Acţiune a Serviciului Rutier pe linie de alcool

În perioada 30.10-01.11.2020, seara și noaptea, Serviciul Rutier Suceava împreună cu formațiunile de profil din județ, sprijiniți de polițiști de ordine publică cu calitatea de polițist rutier, au organizat acțiuni pe linia depistării conducătorilor auto ce conduc autovehicule publice sub influența băuturilor alcoolice, ocazie cu care au fost efectuate 377 testări cu aparatul etilotest şi aplicate 93 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 47.455 lei.
De asemenea poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 7 permise de conducere, au retras 5 certificate de înmatriculare şi au constatat 3 infracţiuni la regimul rutier.

Exemplu:
La 01.11.2020, ora 00.20 un echipaj din cadrul Serviciului Rutier a oprit pentru control pe DC 32 Paltinu din comuna Vatra Moldoviţei, autoturismul condus de un localnic de 33 de ani.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 33 de ani are permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluţionat procedural.


Material lemnos confiscat de poliţişti

La 02.11.2020, ora 19.00, o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, a oprit pentru control pe DJ209G din comuna Straja, autoutilitara condusă de un bărbat de 35 de ani din comuna Horodnic de Sus, care transporta material lemnos.
Din verificările efectuate poliţiştii au constatat că bărbatul de 35 de ani nu deţine documente legale pentru materialul lemnos transportat, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că, acesta transporta cantitatea de 2,5 m3 lemn foc de esenţă rășinoase.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 274,37 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Falcău.


Dosar penal la regimul rutier

La 02.11.2020, în jurul orei 19.15, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei oraşului Gura Humorului a oprit pentru control pe B-dul Bucovina din localitate, autoutilitara condusă de un localnic de 29 de ani.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că, bărbatul de 29 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.
Mai nouă Mai veche