Vineri, 6 noiembrie 2020, la ora 23.45, în timp ce patrula din cadrul Secției de Poliție Rurală 8 Adâncata desfășura activități pe linie de poliție rutieră, pe raza localității Buda, comuna Zvoriștea, a oprit în trafic autoturismul marca Ford condus de Mihai A., de 35 ani, din comuna Zvoriștea.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost supus testării cu aparatul etilotest însă acesta a refuzat acest lucru.
În continuare tânărul a fost condus la Spitalul Județean Suceava în vederea recoltării de probe biologice.
La Spitalul Județean Suceava, în prezența medicilor, acesta a declarat că a consumat două sticle cu bere dar a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.