Un incendiu a izbucnit marți seară la o casă de locuit din municipiul Vatra Dornei, construită din lemn, existând pericolul extinderii flăcărilor la alte două locuințe apropiate, construite tot din lemn. O femeie cu probleme locomotorii a fost salvată din flăcări de pompierii militari.
Pompierii militari au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Au ars acoperișul și tavanul casei P+1, iar restul construcției, din lemn, s-a degradat. De asemenea, s-a degradat și fațada unei case învecinate. Două locuințe, tot din lemn, din imediata apropiere, au fost salvate.

Pompierii militari au extras din casa afectată de flăcări o femeie cu probleme locomotorii, care nu se putea deplasa singură.
Echipajul SMURD, aflat la fața locului, a monitorizat-o din punct de vedere medical, dar femeia a refuzat transportul la spital. În momentul de față, incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidarea ultimelor focare și îndepărtarea elementelor de construcție afectate.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de un coș de fum metalic, amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de un coș de fum metalic, amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.