Mandate puse în executare de polițiști
La 18.12.2020, un bărbat de 44 ani, domiciliat în com. Mușenița, a fost identificat pe raza orașului Siret de către polițiștii SIC Suceava – Urmăriri și prezentat procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 ore, de la 18.12.2020 ora 09.30 până la 19.12.2020, ora 09.30, perioadă în care urmează a fi prezentat în faţa Curţii de Apel Suceava.
Faţă de persoana în cauză autorităţile judiciare din Italia au introdus la 15.12.2020, o solicitare de arestare în vederea extrădării.
Persoana solicitată a fost introdusă în Arestul IPJ Suceava.
La 18.12.2020, Poliţia oraşului Vicovu de Sus a primit spre soluționare mandatul de executare a pedepsei închisorii din 18.12.2020 emis de către Judecătoria Rădăuți privind pe un bărbat de 46 ani, din orașul Vicovu de Sus.
La nivelul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus s-a constituit o echipă operativă în vederea identificării şi reţinerii susnumitului, ocazie cu care la cel în cauză a fost identificat la domiciliu.
După ce i s-a înmânat o copie a mandatului, acesta a fost condus la sediul poliției în vederea luării măsurilor legale, fiind introdus în Penitenciarul Botoșani.
Evenimente rutiere cercetate de polițiști
La 18.12.2020, ora 11.00, un bărbat de 42 de ani, din orașul Solca, conducea autoturismul pe D.N.2E, în afara localității Clit având direcția de deplasare dinspre oraș Solca spre sat Clit.
Înainte de a ajunge la intersecția DN2E cu un drum neclasificat, s-a angajat în depășirea tractorului agricol, condus de un bărbat de 70 ani, din orașul Solca, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei femei de 39 ani, localnică, pasageră în autoturism.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative, după care, la Spitalul Mun. Rădăuți li s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
La 18.12.2020, în jurul orei 16:30, un bărbat de 45 ani, cu domiciliul stabil în mun. Miercurea Ciuc, în timp ce conducea ansamblul rutier pe DN 2, dinspre loc. Dănila înspre loc. Dărmănești, a intrat în coliziune cu parapetul din partea stângă și s-a răsturnat pe un teren agricol aflat proximitatea părții carosabile.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a șoferului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00, acestuia prelevându-i-se o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
La 18.12.2020, în jurul orei 21.50, o femeie de 27 ani, din com. Adâncata, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29A, din direcția Călugăreni spre Poiana, a intrat în coliziune pe contrasens cu elemente fixe din beton ale unui pod, autoaccidentându-se.
A fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior i s-au recoltat mostre biologice de sânge necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei la U.P.U a Spitalului Judeţean Suceava.
Dosar penal la regimul rutier
La 18.12.2020, ora 18:15, polițiștii din cadrul Poliției orașului Solca, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control pe DN2K, pe raza comunei Arbore un autoturism care a efectuat o manevră de depășire pe linie continuă a unui alt vehicul.
În calitate de conducător al autoturismului a fost identificat un bărbat de 31 ani, din comuna Grănicești, acesta aflându-se singur în mașină și prezentând pentru control documentele mașinii, respectiv polița de asigurare obligatorie RCA și certificatul autoturismului. Fiind întrebat cu privire la documentele personale ale acestuia, cartea de identitate și permisul de conducere, șoferul a relatat faptul că nu le are asupra sa. Având în vedere aceste aspecte, s-a procedat la efectuarea de verificări în bazele de date, ocazie cu care s-a constatat faptul că dreptul de conducere al bărbatului de 31 de ani este cu restricții – suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Persoane bănuite de comiterea mai multor furturi pe raza județelor Suceava și Bistrița Năsăud reținute de polițiștii din Vatra Dornei
Având în vedere infracțiunile de furt comise în nopțile de 15/16.12.2020 și 16/17.12.2020, pe raza comunelor Coșna și Poiana Stampei (furturi de butelii de pe rastelurile unor societăți comerciale) la nivelul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei a fost organizată o acţiune la care au fost angrenaţi și lucrătorii Secţiei 15 Poliţie Rurală Vatra Dornei.
În jurul orei 22:00, un echipaj de poliție, a observat pe raza comunei Dorna Candrenilor un autovehicul suspect, care nu îşi justifica prezenţa şi despre care existau informaţii că a fost folosit la comiterea furturilor din nopțile precedente.
La un moment dat, autoturismul în cauză a oprit în fața unei locuințe de pe raza comunei Dorna Candrenilor, iar din interior au coborât două persoane de sex masculin, care au pătruns în curte și au încercat să sustragă o butelie dintr-un rastel metalic, moment în care au fost prinși în flagrant de către polițiști, fiind imobilizați și conduși la sediul poliției pentru audieri.
Cei doi autori au fost identificați ca fiind doi tineri de 20 și 23 de ani din com. Tiha Bârgăului și com. Josenii Bârgăului, județul Bistrița Năsăud.
De asemenea, s-a procedat la indisponibilizarea autovehiculului folosit și la percheziționarea acestuia, în interior fiind identificate mai multe bunuri susceptibile a proveni din fapte de furt dar și obiecte confecționate pentru spargerea sistemelor de siguranță.
Cu ocazia audierii celor doi suspecţi aceștia au recunoscut comiterea tuturor faptelor de pe raza de responsabilitate a județului Suceava, cât și a unor infracțiuni comise pe raza județului Bistrița Năsăud.
Față de cei doi suspecți a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”, pentru stabilirea întregii activități infracționale.