Negocieri pentru formarea guvernului: Cîţu premier, Barna şi Kelemen Hunor vicepremieri, Orban şef la Cameră, Senatul încă disputat de UDMR şi USR-PLUS

PNL-USR PLUS-UDMR au convenit asupra unei formule cu un Guvern condus de Florin Cîţu, cu doi vicepremieri, de la UDMR şi USR PLUS, Viitorul Guvern ar urma să aibă 18 ministere. Preşedinţia Camerei ar urma să revină lui Ludovic Orban, cea a Senatului fiind dorită şi de USR PLUS, dar şi de UDMR, dispus să renunţe pentru ministere precum Comunicaţii sau Agricultura. Una dintre variantele de lucru discutate este opt ministere pentru PNL, liberalii revendicând, printre altele, Apărarea, Externele, Finanţele, Justiţia şi Transporturile. Alte şapte portofolii ar urma să revină USR PLUS, printre acestea aflându-se Educaţia, Sănătatea şi Munca, însă şi USR doreşte Finanţele sau Justiţia. UDMR ar urma să deţină trei ministere, inclusiv Comunicaţiile şi Agricultura, au declarat pentru News.ro surse politice.

Negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare continuă vineri, la Vila Lac, prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan dând asigurări că azi se va vedea fum alb, ceea ce indică perspectiva unui succes al discuţiilor, La rândul său, liderul USR Dan Barna a declarat în glumă la sosire că are rumeguşul în portbagaj.

Până la această oră, cele trei formaţiuni politice au discutat o formulă de Guvern condusă de Florin Cîțu, cu 18 ministere şi 2 vicepremieri, Dan Barna și Kelemen Hunor, iar Ludovic Orbán să fie preşedinte al Camerei Deputaţilor, sustin surse politice pentru News.ro.

Liderul USR Dan Barna nu vrea doar postul de vicepremier, ci şi pe cel de ministru al Dezvoltării, ministerul având controlul banilor din PNDL pentru primari şi sefii de consilii judeţene. În plus, USR PLUS doreşte şi Ministerul de Finanţe, pe care ar urma sa-l conducă deputatul Claudiu Năsui.
Liderul PNL Ludovic Orbán ar fi dispus sa cedeze cele două ministere pentru a primi şefia Camerei Deputaţilor, ceea ce îi nemulţumeşte pe unii liberali, susţin sursele citate.
Şefia Senatului ar putea reveni fie UDMR, fie USR PLUS, care are două nume pentru acest post - Anca Dragu, fost ministru de Finanţe în Cabinetul Cioloş, sau Radu Mihail, senator USR pentru diaspora

UDMR ar vrea un minister cu greutate - Agricultura sau Comuncaţiile, pentru a ceda Senatul.
Mai nouă Mai veche